ochiul vede ce vrea mintea, mintea vrea doar cat pricepe

"Ce tot umblii in muntii aia , ce gasesti interesant acolo ?!"

Raspunsul e simplu - ii fain.
Indiferent de motiv, ca esti sportiv si ai de tras pentru vreun concurs ori o ambitie personala, ca esti alpinist, poet, pictor, ori ca-ti place linistea, acolo sus toate-s altfel.
Cerul este mai albastru, norii mai faini si daca prin absurd ar fi la fel, totusi macar aici ai (sau iti faci) timp sa-i si privesti.

Poate ca esti o fire contemplativa sau poate ca nici nu sti ce tot zic io acu, dar e ceva curat acolo sus ce atrage pe om. Inafara de toate astea e linistea si aerul inegalabil.
Aici in creaste, seara poti privi apusul, apoi stelele. De cand n-ai mai iesit noaptea sa petreci timpul privind stelele ?
Poti sa asculti doar vantul. Sa-ti pui gandurile in ordine. Dar mai bine decat toate e sa golesti mintea de idei nebunesti, de ganduri inutile si sa iti aduci aminte ca esti acolo pentru putin si clipa trece.
Niciunde parca nu pot discuta la fel de clar cu Creatorul ca la munte. Imi aduc aminte de oamenii din vechime, care cand aveau o nelamurire ori vreo neliniste, mergeau fie in munte fie in vreo pustie (desert).
Si am inteles de ce, ca-i simplu. Atunci cand nimc altceva nu te distrage, iti poti concentra atentia la maxim pe ceea ce este esential.

Noaptea adie vantul si misca tenda ce produce un zgomot care pe fondul amestecului dintre adormire si realitate poate fi confundat cu zgomot de pasi. Apoi cand dormi langa ape curgatoare, chiar inainte sa adormi , mintea impleteste finut visul cu realitatea producand in ureche fie voci de copii fi discutii in surdina. La inceput poate sa ti se para ciudat si am inteles ca de acolo s-au nascut majoritatea povestilor nebunesti despre oamenii care au iesit la padure si au auzit fel de fel de "lucruri". Apoi vantul si ploaia sunt alti factori. Dar nu uita ca tu esti stapanul mintii tale si (probabil) cu celelalte parti ale ei e bine sa controlezi astfel de imaginatii nefolositoare.
Nu o spun pentru mine asta, ci mai de graba pentru vreunii din voi care ati auzit sau patit asa ceva si n-ati stiut cum sa va raportati la ele.
Apoi ca tot ziceam de stele.Pai sigur ca se vad foarte bine, ca nu exista nici o alta lumina care sa le acopere.

Ca sportiv alergi crestele si misti bine, dar nu apuci sa gusti peisaj. De aia e bine cateodata macar sa mai lasi deoparte altele si sa redescoperi ce poate o data numeai scop - "ies la munte de placere".
No amu daca tot iesi, nu uita ca la munte nu-i ca-n fata casei. Nu iesii in papuci. Nu te zgarci cand iti iei incaltari.
Bocancu prost e mai rau decat lipsa lui, cand n-ai macar nu te bazezi pe el.
Dar cu aia tu ramai fara talpa , iar poteca ramane cu gunoi !
Is faine lacurile. Pe langa apa de gatit si spalat pe care o ofera, contribuie mult la frumusetea locului. Si interesant e ca daca nu ai ceva langa, la care sa-l raportezi, nici nu-ti dai seama din poze de dimensiunile reale. Poza poate sa arate fie lacul ca pe o baltuta, fie un ochi de apa ca fiind dita mai lacu.

Tu ai alte motive pentru care urci poate, nu conteza. Aici e frumusetea diversitatii. In rest poate ne vedem pe sus, ... fa bine ca sa ne vedem.
Apoi norii se aduna, dispare albatrule, se incetoseaza si poate vine ploaia. Dar cerul variabil e de departe cel mai fain, aici vezi contrastele, culorile.
Ce folos asa vezi, daca nu pricepi? Ce folos sa pricepi, daca nu esti multumit?
Daca ceea ce traim la exterior nu se reflecata in interior, nu ai cum sa fi multumit.
Caut lucrurile in esenta ca sa pricep frumusetea interioara, ce a fost sadita din exterior.
Nu stiu de ce am impresia ca poate suna greoi, dar daca treci peste ideiile preconcepute constati ca-i chiar asa.
Si ca ma intelegi mai bine,inchei cu :
"Mai bine mergi la munte decat sa nu mergi."