kuksa din lemn de frasin

In carstul banatean unde arborele asta de esenta tare isi infige radacinile atat de adanc si unde patura de pamant e uneori mai subtire de o palma, acolo e si locul in care soparle si serpi misuna.
Cand eram copil ma miram cum de sunt atat de mici arborii astia comparativ cu cei din paduri, acum ma mir cum de au crescut atata, avand resurse asa putine, in locuri atat de expuse, unde versantul e foarte abrupt, iar apa de ploaie se scurge imediat. Arborele a ramas la fel, s-a schimbat doar modul meu de perceptie in legatura cu el.
Pe vremuri parea ceva la fel de tare ca stanca si la fel de durabil si diferenta intre tanar si batran nu-mi era prea clara. Pe parcus insa am vazut si arborii uscati, care consumand tot ce era de consumat in jur, au cedat incet incet ca si elefantul care si-a pierdut toti dintii.
In timp am vazut ca datarea nu se face doar asa la o simpla privire si ca de cele mai multe ori trebuie sa privesti in interiorul arborelui si abia acolo "sa-l intrebi" de varsta. Si vei constata ca ce pare tanar nu este si ce pare mic e de fapt mare raportat la mediul in care traieste.
Povestea cu pomisorul simpatic e scurta. Se facea ca la baza stancii unde cataram a crescut o tuia.
Era asa cu copacel simpatic si se simtea taria lui si dorinta de a creste. Dintr-o fisura a iesit si incet incet se inalta si putin cate putin se si ingrosa. Pana intr-o zi de primavara, cand a incetat sa creasca si cand verdele a disparut.
Vorbind de resurse, nu toti sunt egali (nu toti suntem egali), dar in ce priveste viat, asta-i alta poveste. Accesul la viata este egal si fiecare suflet viu are sansa sa o manifeste prin faptul ca traieste. Dreptul la viata l-ai primit din clipa in care te-ai nascut. Durata insa este o alta poveste. Iar daca viata la arbori se manifesta intr-un ciclu asemanator ierburilor de pe camp (creste, se dezvolta, poate da fructe, in mod sigur seminte, mai traieste o vreme dupa care moare, dar o face cu folos oferind chiar si atunci resurse celorlalti, iar semintele lui vor da nastere la si mai multi) la oameni socot ca procesul este mai complex si continuitatea este diferita.
Si din toata povestea despre viata si invatatura ce am primit-o prin arbore ,  undeva nu stiu unde sa o situez, dar pe undeva isi afla locul si cana asta.

E o kuksa simpla si practica, cu forma potrivita sa-ti incapa in toate buzunarele, nu e nici prea mica si nici prea mare.
Aleg oricand frasinul la cani, in locul mesteacanului, nu neaparat pentru ca-i mai tare dar pentru ca-i mai stabil. Cu toate ca si din mesteacan se pot scoate cani bune, insa e mult mai greu sa iasa fara sa crape.

Spre exemplu si la asta a pornit o mica fisura in buza, chiar pe partea cu toarta, dar pentru ca e mica si pentru ca in urma mai multor teste am constat ca e stabila, am decis sa o inchid si sa o folosesc (fisura) decorativ, ca pe un element natural cum sunt nodurile si petele mai inchise la culoare.

Ieri am fost la padure la un ceai si ne-am cam intins, ca am ajuns la 7 ore in total , insa am retrait imaginea de langa foc in care caldura si lumina lui erau de dorit. Pe masura ce soarele se ascundea, focul parea ca se intensifica si o data cu racirea aerului din jur, caldura ceaiului din cana de lemn era tot mai de dorit.