canile noatre preferate

Probabil sunt multe adancituri ce pot fi utilizate ca si pahare si cani, dar nu stiu daca se gaseste vreuna sa inlocuiasca o cana din lemn cioplita de mana.
Legat de canile astea, as zice ca exista doar doua categorii de persoane. Primii sunt cei ce le indrargesc si ceilalti sunt cei care inca n-au auzit de ele sau inca nu le-au vazut .

Vreau sa fie clar , ca si omul poate ciopli si nu are nevoie de masinarii sa faca kuksa. Ca si pe vremuri asa merge si acum. Ba inca acuma le pot face mult mai fine ca am smirghel de toate granulatiile. Nu le vrei asa fine, nu-i bai e mai simplu. Atunci le finisez doar cu cutitul. Insa finisajul nu vizeaza doar aspectul estetic ci si pe cel practic (despre asta am mai discutat).
Daca ar fi sa socotesc timpul de lucru si sa adaug si rata de esec raportat la pretul cu care le dau, cu siguranta ca nu merita . Inteleg producatorul care le face ca pe banda, ce nu inteleg io este de ce "vinde gogosi". De ce le mai numesti facute mana ?  Si asta este si povestea cutitelor hand made in ziua de azi.
Le spui lucrate de mana, dar mana nu face decat sa le plimbe de la o masina la alta. Io cand zic cutit facut de mana, ma refer la materialul brut pe care il iei si il prelucrezi cu scule de mana pana ii dai forma. Il calesti si-l finisezi cu unelte traditionale si manerul il pui din lemn sau corn bun, ce vrei tu , iar forma si finisajele le faci cum ziceam, teaca la fel.
 E munca lui si fiecare mester are dreptul sa-si puna pretul pe ce a lucrat. Insa nu are dreptul sa minta, spunandu-ti ca este ceea ce nu este si ca a lucrat cum de fapt nu a lucrat. Asa se face ca desi la noi in magazine nu prea gasesti cani din lemn, dar cele de la nordici, majoritatea la ora actuala sunt ca piesele ce iasa dintr-o uzina. Pai atunci ce farmec mai are? Daca iti este totuna cum se fac, atunci iti recomand paharul de unica folosinta. Daca nu-ti este totuna, atunci iti recomand un lucru autentic. Stiu ca am mai trecut pe la idee asta, dar am repetat ca sa fie clar.

Revin la kuksa asta din lemn de frasin. E de marime medie as zice si e pe cat de comoda pe atat de practica.

 Parca te si vad la lacul din munte cum spargi gheata cu pioletul si o umplii. Soarele e pe apus si esti cam insetat dupa urcusurile din creasta. O scoti aproape plina, privesti in ea si e atat de limpede incat se vede fundul canii si toate modele din structura lemnului. Iti muti focalizarea pe suprafata si cativa nori si un varf de munte se oglindeste. E rece. Bei incet , cu inghitituri mici, dar parca sorbi taria muntelui.
O farama de traire, un inceput de tura si un final de zi reusita. O masa de refacere urmeaza si un ceai cald tot din cana ta de lemn la adapostul cortului si un somn adanc si odihnitor ce va aduce noi forte pentru a doua zi.
Cu ochii spre munti si gandul chiar mai departe iti doresc numa bine.