luni, 3 februarie 2014

perspective

     Cam in aceleasi locuri am decis sa mergem, tocmai ca sa putem vedea si cunoaste padurea si aspectele pe care datile trecute le-am scapat din vedere.
Privit de sus, arborele este ca o scobitoare daca este sa-l compari cu un urias. Insa atunci noi suntem doar niste acarieni. 
Acu imi aduc aminte de discutia cu Luci, in care aduceam la lumina ideea cu mic si mare. Si stau sa ma gandesc cat de plapand e trupul omului. Nu m-as mira daca intr-o zi as fi zdrobit de taria muntelui, de greutatea bolovanului, de tonele de zapezi inghetate si placile ce intra in componenta ei, nici de zdrobirea trupului de catre fiarele unui autovehicul ce isi schimba forma in urma unui impact cu alte obiecte dure.
Ceea ce ma mira este cum de nu s-a intamplat pana acum. Noi si din picioare daca cadem in piatra ascutita, sare rotula ca felia de lamaie taiata cu lama unui cutit japonez. Teasta se desface ca un dovleac cand apuca sa cunoasca piatra care vine cu viteza de la doar cativa metrii ...
Umblii cu gandul la flori si libelule si treci pe sub stancarie sau arbori mari. Nu vorbesc de scenarii ireale si nu caut sa fiu morbid ci doar pic sunt realist si imi aduc aminte inclusiv de bolovanul care putea sa-i faca lu Vali piciorul clatita si care a trecut razant julindu-l doar. Nu are nici o treaba cu teama si cu evitarea a nu stiu ce.
E doar simpla observatie. Uneori incerc abordarea aia in care ma strecor si trec aproape neobservat sau asa imi place sa cred. Banuiesc ca toate sunt la nivel mental doar, insa de copil imi placea sa ma simt mic si nu mare. Pentru ca al mic are loc peste tot si nu atrage atentia. Incapi si te strecori si asa poti ajunge mai departe. Nu lent si nici putin, ci doar sa alergi fara clopotul pe tine cum face vaca si oaia. Este doar una din cele cateva strategii existente. La altu poate se potriveste altceva. Io pe asta am aprofundat-o si la momentul potrivit pe asta o voi preda.
 Prima zi, vremea este improprie sezonului. Cumva soarele asta nu stie de calendar. Profitam de vremea exceptionala si ne amenajam tabara.
Soarecu inghetat si dezghetat, in prezent ud, ce parca transmite impresia de privire tristo-speriata, in realitate nu are nici o treaba. E doar mort. La pachet vin mai multe si nu se cade sa prezentam doar in regim preferential, ca nu cumva sa diluam complexitatea realitatii.
 Pe drum iau si lemn de la fagu asta. Le creste uneori cate-o buba dinasta si chiar daca uneori e interesanta, alteori pare ca nu are cauta acolo, io o gasesc folositoare. Din asa ceva fac cani si manere pentru cutite.
Locul este acelasi si apa se cere curatata iar "ligheanul" peticit.
Cu fag ne incalzim si tot din el ne facem si linguri.
O zi trece cu amenajarile si mesteritul.
Dimineata constatam ca temperatura a scazut simtitor si deja un strat subtire de zapada s-a depus. Ninge toata ziua si va ninge si zilele urmatoare.
O sfoara legata peste pantalon si bocanc rezolva lipsa parazapezilor si mesteritul continua.
Fie ca impletim vreo prastie, fie ca despincam bustenii pentru foc sau poate ne angajam in discutii mai ample, orice ai misca este altfel aici. Cadrul natural face diferenta.
Fiecare seara la foc se prelungeste pana tarziu de tot. Din toate turele vi cu ceva in plus in materie de cunostinte, de experienta si in unele cazuri de ciopleli si imagini.
In ziua de umblat am gasit o ruta mai putin conventionala si am parcurs inca o portiune noua.
Gandul meu acuma este sa fac trecerea de la topor la piolet, dar na, sa vedem cand se infaptuieste. Pana atunci insa, urmeaza sa pun cioplelile ce le-am facut in tura asta.

Niciun comentariu: