prima-vara continua

Ca tot discutam noi de prunii infloriti.
Prin livada imi croiesc drumul catre culme. Am si uitat cat de frumos miroase anotimpul asta, cata culoare si diversitate aduce.

 Insa la o mie de metrii suntem cu cel putin o luna in urma. Doar pe jos se pot observa frunzulite ce si-au scos capetii din covorul maroniu.

 Un vant racoros adie si prin frunze fosnete de soareci si insecte mii.
Pe batranul brad ce a trait deja o viata plina, caut sa-mi adun gandurile. Cand ascult si miros, cand simt racoarea pe frunte, timpul nu doar ca ingheata, dar parca dispare. Oricum nu obisnuiesc sa iau ceas dupa mine in vreo tura. Ma trezesc cand deschid ochii si vad lumina si ii inchid abia dupa ce gat de umblat si am gasit loc bun.

 Aici ghiocelul isi face de cap si seva inca nici n-a dat la carpen. Cativa artari ceva mai jos am vazut ca picura un pic.

 Seara vine mai tarziu decat lunile trecute, dar totusi vine.  Si ca in mai toate turele intunericul ma gaseste umbland.

 Intersectez in drumu meu si poteci si drumuri de exploatare. Dau si de rape si stancarie.
Totusi cele mai impresionante mi se par avenele astea cu gura larga , situate asa prin padure pe unde nu te astepti (speologul insa se asteapta :)) ) .
In maxim jumate de ora ma trezesc la lumina frontalei ca-mi fac loc cu parangu. Pe jos numa pietroaie ascutie si crengi, busteni cazuti si spini. Pe fetele dealurilor arbustii si tufele tin loc de padure. Orientarea pe intuneric si prin tufe devine ceva abstract. Poate s-a mai racorit, dar la atata miscare toate imi ard si ma gandesc doar la scaldatul in vreo bulboana de la vreun parau cat de rece.

 Pe la unu ajung sa inchid ochii. Dimineata vad si io locu in care am dormit. E o vale ingusta cu un mic izvor, unde am gasit si un platoas cu ceva lemn sa fac un foc. Doi capacei sa pun hamacul si bufnita imi canta pana adorm.

 Povestea continua si din nou incep si urc pe alta vale, catre coama. Ciresii infloriti si tot soiul de fluturi, paraiele ce se aud pe vai si micutele musculite ce graviteaza in jurul ochilor, toate isi gasesc locul in tura asta.

Debitul apelor este bun, dar o sa scada progresiv probabil, pe masura ce se incalzeste si ploile se raresc.

Este timpul sa vizitezi caderile de apa. Sunt locurile in care apele se arunca de la inaltimi mai mari sau mai mici strigand si umpland de racoarea umeda totul in jurul lor.

Pe masura ce urc, apa se imputineaza pana devine doar o vale seaca. Curand descopar ca este atat de impanzita cu arborii cazuti si cu tot felu de increngaturi incat de vreo douazeci de minute incoace imi da impresia ca deplasarea este extrem de lenta si distanta parcursa aproape insignifianta. Incet incet piciorul din deal tinde sa urce si din mers pe curba de nivel ma trezesc ca urc pieptis.

Pe deal in loc de creasta dai de paduri intinse si daca chiar vrei sa ajungi undeva, e bine sa consulti busola si harta. Dar daca nu ai treaba cu directiile, atunci meri unde ti se pare mai interesant, ... numa ai grija sa nu meri de unde ai venit, ca nu de putine ori se intampla sa te invarti intr-un cerc mare.
Desi nu-i nici un drum forestier pe langa, totusi am dat peste un observator.
Binenteles langa el baltoaca mlasninoasa plina cu urme de mistret si busteanu cu drobu de sare.
Cata vreme esti pe si pe langa coama dealului, sunt si paduri mai aerisite , cu arbori mari sanatosi  ( nu aia din vechime, aia is dusi demult), dar cum te avanti pe cate un picior sau vrei sa cobori cate-o fata pietroasa, cum desisul incearca sa iti puna bariera.

Uneori la cate-o cumpana de ape iesi la lumina si din poienile inierbate poti sa vezi in departare.

Si dupa ce vad, intru iarasi in padure.
Cu padurile astea si cu omu e cam asa. Din multi oameni cati stim ca is, putini iasa la padure. Din acei putini si mai putini iasa cu scopul sa si miste un pic, nu doar sa se aseze imediat la liziera, sa manance ceva si sa lase mizerie in urma lor.
Din cei care iasa la plimbare, putini au ca scop mai mult decat sa miste. Unii din ei iasa si observa ce-i in jurul lor, altii simt doar dealul ca pe urcare, soarele, ploaia, toate ca pe un impediment .
Cat de putini se bucura de padure si cu atat mai putini disting copacii si diferitele specii de arbori si vegetatie din jur.
Cu cat mai bogat este ala din acei cativa, care distinge intre specii si cu cat mai multe observa omul care cunoaste urmele si distinge miresmele.
Putini aleg sa mearga mai departe si sa petreaca mai mult de cateva ceasuri in natura. Si chiar mai putini doresc sa vada si ce-i dincolo de drumurile pe care le cunosc.
Atunci cand ti-ai ales deja destinatia si directia, rareori mai ai ocazia sa vezi si altceva, mai cu seama ca gandul tau deja iti este atintit asupra locului in care te ve oprii si cumva toata calatoria este o parcurgere dintr-un punct stabilit in altul .
Din acei foarte putini care au pornit la plimbare, extrem de putini au ca scop sa fie acolo si nu doar sa umble (de fapt pana acasa sau pana in alt punct din care sa i-a un mijloc de transport catre casa).
Daca multi se plictisesc de atata umblat si dincolo de padure vad cel mult copacii, cu cat mai bogat esti tu care cunosti despre ei. Cu cat mai bogat (in cunostinte si bucurie) esti tu care cunosti si pasarile ce le vezi si le auzi, fluturii si rozatoarele. Plictiseala este doar o lene a mintii si o necunoastere. Sa nu te inseli vreodata crezand ca e ceva ce orice om simte si ca e normal sa te mai si plictisesti.
Din toti care au iesit, care sunt totusi foarte putini comparativ cu cei care au ramas in oras, cat de putini isi aloca timp sa se opreasca undeva si sa cugete. Sa vada cum fiecare arbore isi are rostul atat cat traieste cat si dupa ce moare.
Sa vada cum se evapora apa si cum se aduna norii, cum cad stropii mari si desi. Sa inteleaga cum pamantul absoarbe apa ca un burete, dar cum forta gravitationala face posibil intreg procesul. Sa vezi cum "buretele" asta cand e plin, elibereaza apa si se nasc izvoare care curg in parauri si unindu-se formeaza rauri si se varsa in mari. Apa se evapora si iarasi se aduna norii si cum tot acest cerc este ceea ce te-a invatat la scoala ca se cheama "circuitul apei in natura". Insa una ii sa ti se zica si cu totul altceva este sa asisti la procesul asta .
Cati din astia o mana de oameni pot sau isi aloca timp sa vada cum fiecare vietate cat de mica este esentiala si toate fac parte din ecosistem. Nu dispare una cat ar parea ea de neinsemnata pentru om, fara sa deranjeze intreg lantul trofic.
Si cat de multe in plus ai tu care esti capabil sa te gandesti ca esti parte din tot ce te inconjoara si ca nu esti intrus aici cum ti-ar fi putut inocula cineva ...
Cand realizezi ca nu esti nici mai putin si nici mai mult decat ceea ce esti si cand iti dai seama ca restul sunt ca tine inveti ceva nou despre viata si o noua perspectiva ti se descopera. Este altceva sa vezi culorile cu ochii si cu totul altceva este sa-ti descrie cineva diferenta intre culori, chiar daca e expert, dar sa nu ti le arate si toata treaba sa fie doar in cuvinte .
Cand ti se vorbeste despre dragoste si iti este descrisa, iti poti face o imagine vaga, dar cand iubesti intelegi pe deplin.
Dintre toti care au pornit in calatoria asta ce se cheama viata cati stiu sau recunosc ca se afla intr-o calatorie cu un singur sens ? Care-i sensul ? cati se intreaba ...
Cu cat mai bogat esti tu fata toti care au iesit la plimbare cand realizezi nu doar ca esti parte din intreg, nu doar de existenta de sine si a celorlalti si nu doar ca realizezi, dar iti si pasa.  Cu cat mai bogat trebuie sa fi sa vezi ca toate cu tine cu tot sunt lucrarea Marelui Creator.
De ce sa ma multumesc cu o simpla plimbare la aer curat cand in "aceeasi bani" primesc infinit mai mult ?
De ce sa refuz cu buna stiinta sau in inconstienta tot pachetul si sa rup doar o fasie din ambalaj, apoi sa strang pumnul tare sa-mi inchid ochii si sa-mi astup urechile sa nu mai stiu nimic .
Nu domle, daca e ceva ce merita cu adevarat, este nu doar sa respir aerul si nu doar sa cunosc  cat imi sta in putere sa cunosoc dintr-o anume zona ci sa fac inca un pas si sa schimb inca o vorba cu Tatal meu.

Seara se lasa iarasi si am o dorinta de scaldat in apele astea reci. In mare, am gasit si loc sa pun tabara.
Vezi tu, io bogatia asta o iau ca pe ceva mai complex ce se manifesta pe trei planuri. Una este cea despre care multi cred ca e singura existenta - anume cea materiala - banii, averile,terenurile, sclavii, animalele, etc. Dar putini, foarte putini pun pret pe bogatia intelectuala, morala, culturala. Si chiar mai putini au cunostinta despre bogatia spirituala.
In ce vrei sa investesti ? in ce tine cat mai mult sau in ce trece cel mai repede ?  Stii bine ca orice afacere cunoaste o perioada de ascensiune care se vrea a fi cat mai rapida, corect ? De asemenea stii si ca apoi urmeaza o perioada de mentinere care se vrea a fi cat mai lunga posibil. Si la fel de bine stii, chiar daca nu vrei sa recunosti si poate nici sa te gandesti la asta , ca vine vremea cand afacerea ta va cunoaste declinul, iar asta ai vrea sa fie cat mai lent.
Ei bine, cat de sarac trebuie sa fie omul care are doar bogatie inafara trupului sau si mintea lui e saraca? Cat lipsit este omul fara intelepciune, cand poseda doar ! haine scumpe fata de cel cu nadragii peticiti dar cu bogatie in cunostinte ? Ce folos are bogatia in cunostinte fara bogatia intelepciunii ?
Daca iarasi vei intreba ce este intelepciunea, desi imi este greu sa te cred ca pana acum n-ai avut ocazia sa stii dar totusi ai vrut sa aflii ,
   iti zic ca intelepciunea nu inseamna doar a discerne binelui de rau pe baza cunostintelor acumulate, ci si capacitatea de a alege binelui. Pentru ca altfel ce folos am sa stiu ca in fata mea este o fantana cu apa potabila cata vreme nu voi bea din ea si voi muri de sete.
Cu atat mai bogat este omul care cunoaste bogatia in duhul sau si a carui izvor de bogatie se alimenteaza de la un izvor ce nu seaca niciodata, de la Dumnezeul sau.
Nu spun ca e bine sa-ti lipseaca vreuna ca sa o ai pe alta, toate is bune, spun doar ca ordinea este pervertita si ca ai cazut intr-o cursa. Spun ca esti sarac intelectual si incerci sa-ti gasesti fericirea in lucrurile ce raman inafara ta, cand fericirea ta este ceva ce apartine interiorului tau.
Vrei sa ai siguranta si linistea si din nou te inseli crezand ca asigurarile si sistemele de alarma iti vor da linistea sufleteasca si speranta unei vieti mai lungi.
Vrei sa hranesti cu hrana pentru stomac mintea si te miri ca nu se satura. Apoi incerci sa hranesti spiritul tau cu cunostinte si noutati cand aia e hrana pentru intelect.
Nu faptul ca sunt "copil" e rau ci faptul ca refuz sa ma maturizez si sa invat ce anume ma hraneste si cum.
"Cine vrea sa ajunga in varful muntelui sa vada vaile de sus, trebuie sa inceape sa urce nu sa caute cai care coboara din simplu motiv ca sunt mai putin solicitante"

Apa e apa si nimic mai mult. Ea curge doar in jos. Ca ea sa se poata inalta, va trebui sa-si schimbe "forma". Cata vreme este strop, pamantul il atrage. Doar cand e usoara ca vaporii, este inaltata.
Invat de la apa, invat de la foc, invat de la vant, invat de la pamant si invat de la tot ce misca, dar invatatura lor nu este a lor, ei dunt doar invatorii mei. Invatatura este a Celui ce le-a creat.
E strain de tine ce spun, pentru ca ai alta invatatura. Dar pentru tine care pricepi ce spun si inveti aceeasi invatatura, este inca o confirmare ca ceea ce inveti este valoros.
Si acum ca sa ai o imagine si mai reala asupra lucrurilor si asupra a ceea ce ziceam mai sus, gandeste-te .
Cu cat mai multe cunoaste omul ca a citit si textul, fata de cel care a urmarit doar pozele pe care le-am postat. Cat de tare ne inselam crezand ca doar vederea lucrurilor ne fac sa le si pricepem.
Oare sa nu stim noi ca lenea intelectuala aduce saracia pentru minte exact cum lenea in ce priveste munca ne aduce foamea ?
Cu ce incep cand vreau sa construiesc casa ? Incep oare cu aranjarea tiglelor pe pamant sau mai intai ma ocup de alegerea locului potrivit si apoi de fundatie ?

Lenesului ii este frica de foame, de saracie si de orice vine peste el, totusi astea sunt lucruri certe si care se vor aruca inevitabil peste el. De ce sa ma inspaimante gandul sau sa il alung cata vreme este ceva cert.
Cine poate stii cat dureaza calatoria fiecaruia si unde se sfarseste?
Cine poate sa ma contrazica si sa-mi spuna ca nu-i calatorie si ce dovezi ar putea aduce ?
Nu multe putem lua la noi in drumul asta si nimic din ce purtam in spate, in buzunare si pe acte nu va putea trece prin poarta.

Inca o dimineata superba si inca o zi de umblat se intrevede. Ma spal cu apa rece si beau. Ma umplu de energie si pornesc mai departe.
Se incazeste din ce in ce si imi aduc aminte ca trebuie sa ma adaptez ca in fiecare an la caldura si lipsa apei.
Curand revin la cele pe care le-am lasat cand am plecat, dar niciodata nu vor mai fi cum au fost. Nu orice schimbare e rea si nu oricare e buna, insa schimbarile sunt obligatorii si fac parte din procesul continu de transformare pe care orice om il parcurge cata vreme calatoreste.

Cat de bucuros esti tu sa poti nu doar sa vezi dar sa si distingi culorile.
Dar cu cat mai bucuros si mai bogat este cel care nu doar traieste ci patrunde cate un pic din taina vietii.
Tu nu doar ca esti bogat dar ma imbogatesti si pe mine si pe altii. Tu esti omul care ti-ai dorit mai mult decat imbracamintea trupului si mai mult decat hrana din stomac. Nu te-ai multumit cu atat si prin asta ne-ai angrenat si pe noi sa cautam si sa dorim mai mult. Daca in ce priveste bogatia in bani si averi, omul se poate strica de cap si cineva pentru ca are prea mult altii sunt lipsiti, bogatia in intelepciune este nesfarsita si nu exista exces. Cu cat mai mult oferi cu atat mai mult te imbogatesti.
Dragostea de asemenea se manifesta invers decat banii. Cu cat iubesti mai mult, in loc sa saracesti te imbogatesti.
Cu toate astea putini vor cauta sa manance hrana asta, insa multi dintre noi nu ne hranim nu pentru ca refuzam ci pentru ca nu cunostem inca. Insa treptat treptat, pe masura ce copilul creste, hrana se diversifica si omul prinde putere.
Pe vremuri omul gandea ca resursele planetei sunt inepuizabile sau/si ca se regenereaza la nesfarsit. Insa cand a constatat ca nu este asa, s-a cutremurat un pic. Dar in loc sa i-a aminte, sa cugete si sa actioneze in consecinta, si-a inecat constiinta si a preferat sa se intoarca la nestiinta, crezand ca ingnorand va trai mai mult si mai bine, fara sa-i mai pese ce lasa in urma lui. Pentru omul asta ii spun somn usor in continuare, pentru ca "trezeste-te" nu va asculta daca ii zic.
Insa pentru tine care ai realizat ca este un vis si ca daca nu pui mana sa faci ceva, altu in locul tau nu va face, iti doresc spor si intelepciune.
O noua zi o noua calatorie, poate ultima poate nu.

un simplu cutit

Am zis ca daca mie mi bun, poate o fi si la altu.
Cutit de padure si atelier, de mesterit si excursii, are lama din foaie de arc si maneru din lemn de frasin.

Despre cum, unde si cand l-am facut am zis data trecuta. Il pun in lista asta in caz ca il vrea careva.
Cu el am bagat mai multe ture la padure si am cioplit deja cateva linguri.
E usor si rezistent, taie bine si are varful ascutit. Ii tine taisu suficient (la taiat fin si in forta si chiar la despicat) cat sa faci toata treaba. Poti da ture de mai multe zile fara sa trebuiasca sa cari piatra de ascutit cu  tine. Dupa ce aprindeam focu si despicam butuceii de carpen si fag, tot cu el si ciopleam la linguri. Apoi cand vine ora mesei tot pe asta il folosesc si la mancat. La finalul zilei tot ia paru ... dar agata un pic  :)) .

A2A

Este aia din paducel ce ti-am zis ca urmeaza. Ii lingura medie, pentru un adult si ii tot asa galbuie cu ceva tente rosiatice.

Cu ea manci bine zeama si nu numai. Cupa e incapatoare si spre deosebire de clasica forma a lingurii traditionale romanesti (a care-i cupa atinge latimea maxima la mijloc si la varf unde trebuie sa culegi e ascutita si nu face decat sa frece pe fundul castronului), asta are forma de para si e lata catre varf. Lucru asta iti confera posibilitatea sa culegi mult mai usor de pe farfurie.

Pozele astea ce le-am facut in seara aia cand era si cam innorat, nu-ti vor arata culorile vii si nici luciul obtinut din finisaj.
Dar ii bun. Oricum, pe masura ce se incalzeste si vegetatia se inmulteste. Sa ai grija sa nu pierzi sezonul, ca vara de pe la sfarsitu lu iulie (daca va fi tot asa secetos ca anii trecuti) o sa se usuce pamantul, o sa scada si chiar o sa sece multe izvoare si frunzele vor fi iarasi arse.
In aprilie si mai, ai temperaturile, debitul paraielor, verdeata , toate ideale pentru plimbari in natura.

din tufisuri si arbusti

Prin tufisuri ajung la arbusti. Si din paducel am zis sa fac lingura. Ca ma tot intreba Vlad cum ii lemnu si oare ce lingura iasa. Lemnul e foarte tare si lingura la fel. Desi i-am zis ca nu prea sunt curios sa incerc :)) , totusi necuriozitatea de atunci nu am reusit sa o pastrez pana iarna asta cand eram pe deal si am avut ocazia sa iau niste lemn dasta .
Lemnul are fibra foarte compacta, marunta si daca nu-l lucrezi atent si destul de rapid poate sa-ti crape (ca si cornul si carpenul).
Insa o data ce i-ai dat forma (si daca e bine uscata), se finiseaza de numa.

Daca e inca un avantaj real in esentele tari si foarte tari, a pai cu siguranta e ala ca-mi permite sa fac linguri cat mai usoare si subtiri si totodata cel putin la fel de rezistente ca alea mai grosolane din lemn de tarie medie.

Cat e lemnul "nou" (uscat complet, in nici un caz verde! )e galbui cu ceva "intruziuni" rosiatice. Dar pe masura ce se invecheste se tot inchide la culoare.
Lingura e foarte usoara si comoda, bine finisata si are cupa echilibrata.
Mai am una din acelasi lemn si banuiesc ca aia urmeaza sa apara in curand.

si vreun cutit

Puukko cu lama din otel carbon, nu mai lunga de 10 cm , cu maner din lemn si teaca din piele. Cam asta-i imaginea mea preferata cand vine vorba de cutite.
Maneru solid si simplu, dar din lemn bun, la care am adaugat o felie de corn.

Din buba daia de mesteacan i-am pregatit maneru si pe asta l-am facut mai "butucel", sa simti ca-ti umple palma.

Teaca neagra din piele de ren, il tine bine la centura si il imbraca cu grija.

La capatu manerului din aceeasi bucata de lemn i-am lasat un opritor care te va ajuta mult la taierile in forta si cand esti ud sau uns pe mana si-ti poate aluneca.

Lu asta i-am finisat si dosu lamei, iar pentru care isi fac griji ca amu nu mere pe amnar, ... sa n-aiba nicio grija. Portiunea cu care dai pe amnar e la varfu lamei si aia are de-a face cu unghiul taisului. Aia e aspra si isi face treaba bine si de fiecare data cand ascuti cutitul se imbunatateste si portiunea cu care scoti scanteile.

Dar faptul ca-i dosul lamei finisat te ajuta la cioplit ca-i mai prietenoasa cu degetu mare de la mana de control (pentru care mai si ciopleste).

Pe final gandu meu e sa dea numa un pic frunza si sa ies cateva zile sa vad ce mai e la padure.

prima-vara

 - se apropie vrei nu vrei, .. dar stiu ca vrei :)) , mai cu seama ca nu esti amator pentru ture de iarna.
Din cauza vremii reci abia prind cateva portite sa iau seva de la artar.
Ieri am fost ca era caldut, dar azi la ora unu termomentru din curte imi arata vreo 3 grade, pai ce sa curga ma.
Oricum asa ca idee, am nevoie doar de cutit si kuksa. De regula impung mesteacanul/artarul/carpenul si ii pun o "aschie " dinaia, care nu doar ca nu sare departe de trunchi, dar e chiar infipta in el. Pe ea se scurg stropii si cat ai zice "picatura" , cana se umple la nivelul dorit. Iar daca nu esti prin preajma va da pafara.

O metoda un pic mai elaborata, nu as spune neaparat mai buna , este sa iau cu mine un sfredel si sa dau o gaura nu foarte adanca in care introduc un mic jgheab de soc ce l-am mesterit pe drum. Nu am pentru ce cara masina de gaurit desi poate vezi pe youtube ca unii isi iau ...  Asa mai bine iau ceainicu si niste biscuiti, daca tot vreau sa duc ceva in plus.
La asta cu jgheabul, se umple o idee mai repede decat la ala cu impunsatura din cutit, dar necesita o scula in plus si dupaia ii faci si dop. As zice ca pentru o cana de baut si chiar un litru, nu ai nevoie de nici un jgheab.
Ce vezi in cana s-a adunat pana am mosmondit cate ceva la rucsac si am scos aparatu si i-am sters lentila, ca era cu urme de degete.

Metoda industriala presupune pe langa sfredel, sa duci cu tine si un recipient mai mare.
Eu nu obisnuiesc sa merg cu furtune, dar pentru ca tot vorbeam cu tine, am zis sa fac niste poze si cu asta, sa vada omu doritor. De regula "infig" petu in jgheab la o oarecare inaltime si asta e tot.
No, dar sa vedem cum ii cu furtunele astea .
Nu-i nimic complicat. Ai nevoie de un pet, un furtun siliconat, doua doape unu bun si unu gaurit. Sa aiba o gaura mare prin care sa patrunda furtunu fortat si cateva mici ca sa poata iesi aerul (ca atunci cand torni lichidul, el impinge aerul in sus si tre sa aiba pe unde sa iasa), o sfoara cu care sa asiguri bidonu si binenteles sfredelu.

Desi merge sa bag si doar furtunu fortat in gaura, totusi mi s-a parut vulnerabil, mai cu seama ca bate vantu tare zilele astea si clatina furtunul. Asa ca i-am adaugat o mufa. Practic un lemnisor la care i-am scos maduva cu un betisor (simte "diminutivarea"  :)) , toate is mici cum ii place lu Vlad sa le spuna). Mufa asta a intrat cu adevarat fortat ca am batut-o cu un lemn, exact cum bat si dopu la sfarsit si furtunu a intrat si el foarte fix pe ea.
Pierderi nu prea exista si cam toata seva curge in recipient. Ce vezi umed pe arbore este rezultat din procesul de gaurire si a mai curs si cata vreme am facut mufa si am adaugat recipientu. O data ansamblul pregatit, nici un fir de seva nu se duce altundeva decat in bidon. Aici e practic diferenta intre restu metodelor si asta, ca mai la toate se prelinge un pic si pe langa jgheab.
In functie de zona si cerinte, poti urca recipientu la o oarecare inaltime. Io nu am considerat ca-i necesar (niciodata pana acu).
Cert este ca am baut ieri si vreo doua cani cu seva de mesteacan si am luat si de artar. N-as vrea sa zic ca-i doar treaba de preferinte, ci chiar cred ca-i mai placuta seva de artar, exact cum cea de mestecan e mai placuta decat cea de carpen.
Azi o mers bine alergarea, dar maine am auzit ca se incalzeste si ma duc sa vad care-i treaba pe sus. Cred ca mai beau vreo cana doua, dinasta de artar.
Urzica gasesti destula, daca vrei meri si-ti culege.

abundenta si lipsa

Vorbele  " Lupul şi mielul vor paşte împreună " nu mi s-au mai parut atat de ireale si departe de ceea ce traim cand i-am vazut pe astia.
Se facea ca ma intorceam de la padure zilele trecute cand un om dadea de mancare la pisici. Nimic deosebit pana acum. Dar au venit si porumbeii la ospat.
Atunci am asistat la ceva mai rar zic io, anume ca omul li se adreseaza porumbeilor "plecati ma nesimtitilor si lasati copii ( copii !!! :))  ) in pace si l-a impins asa un pic pe porumbelu care era mai aproape.

Nu doar ca nu le-a pasat porumbeilor nici de om si nici de pisici, dar au mai venit doi. Pisica aia alb cu negru ce pare sa zica "mars ma " :)) catre porumbel , s-a si speriat un pic. In rest fiecare manca linistit din gamela fiindca ca era destul pentru toti.

Mi s-a nascut in minte ideea ca atunci cand este hrana din abundenta , macelul inceteaza, pentru ca nu-si mai are sensul. Vanatoarea in regnul animal este mai rationala decat la om. Leul satul nu-l va urmari pe aborigen sa-l omoare doar de placere. Ci va prefera sa stea intins si sa leneveasca, sa digere linistit.
Foamea este poate printre cele mai justificate motive cand vine vorba de ucidere. Pradatorul dezvolta instinctul asta ca sa nu moara de foame. Cu burta plina nu-ti mai vine sa alergi si nici nu consideri ca ai pentru ce.
Aici n-am stiut cum sa ma raportez la moment, pentru ca mata mea a schioapa care o trait tare mult si o plecat sa moara numa ea stie unde, ar fi halit porumbeii si lasa laturile neatinse.
Ori porumbeii astia erau ca gainile , ori pisicile ca hamsterii, ori s-au schimbat lucrurile intre timp, comparativ cu vremurile pe care le stiam io.
Totusi zic ca hrana din abundenta i-a unit.
Si cumva ma gandesc mai de graba ca o paralalela la asta, ca la oameni, lipsa este o cauza importanta care-i mana la gesturi necugetate, iar cei care abuzeaza de resurse sunt ignoranti.

si inca o lingura tot din stejar

Tot printre "lemnele" de care aminteam mai devreme e si lingura asta.
Ea poate sa para mai mica daca te iei dupa imagini, dar asta doar pentru ca-i lata. De fapt ii o lingura medie, ceva mai incapatoare decat restu.

Lemnu ii patat frumos si are niste nuante rare chiar si pentru stejar.

E comoda la mancat si fiind mai incapatoare (mai ales larga) vei castiga intrecerea cu astia care au cupa mai mica. Dar in ce priveste scocu din borcane, ... ai avantaje si dezavantaje. Oricum si daca se intampla sa iesim impreuna, o sa-ti dau io o lingurita cu care sa-ti scoti gem, ca daca totusi e suficient de larga gura la borcan incat sa intre asta usor, atunci golesti un sfert de burcan o data :)) .
Pe ansamblu ii robusta , dar nu-i ghiolbaneasca. Io zic ca o sa-ti placa.

kuksa din lemn de stejar

Si pentru ca a dat un pic soarele dupa ploaie si ninsoare, am zis ca-i prilej bun sa ies pe deal sa trag si cu prastia. Am luat cu mine si niste "lemne" sa le fac poza.
Printre ele e si cana asta de stejar. Io as incadra-o  ca marime, la ale medii. 

E inchisa la culoare ca lemnu al tare si vechi. Iti sta bine in mana si toarta e lunguta si rotunjoara.

Snuru din piele e de mare folos atat la folosire cat si la depozitare.
No, apoi asta am mers acasa si am mai mesterit cate ceva asa scurt, ca azi a fost zi de alergare. Pe dealu al mare so pus zapada. Inca mai pot da ture care se pot numi "de iarna", cata vreme apa e inghetata, picioarele alearga prin zapada si degetele mai dor de frig  :)) .
Ma, tre sa gusti fiecare clipa , fiecare condiment.  Io nu vorbesc sa bei otrava ( ca multi prin "a gusta" inteleg sa faca toate naroziile), ci sa treci peste bariera asta a ideilor preconcepute, ca "ah ce nasol ii, iara ii noroi mult si flescaraie ..."
Ma baiatule ! nu vorbi asa. Atat de fain ii sa alergi si sa treci prin noroaie, sa aluneci pe urcari sa fi fleasca la picioare, nasu si urechile sa-ti fie reci, dar pe ansamblu sa ai confort termic.
Esti doar in bluza de corp si cel mult vreun tricou pe sub (io il iau peste  =)) ). Te incinti pe urcari de-ti arde lubu urechii, iar sus in 3 minute te bate vantu de-ti ingheata buzele si degetele (ca am luat manusile cu degete taiate).
Ii un privilegiu sa alergi prin padurile alea si sa vezi ca si capriorul alearga. Esti si tu un pic ca el  - liber, in oarece sens.
Esti simplu, cu niste haine subtiri si mulate care tin loc de vreo piele mai groasa care noua oamenilor ne lipseste (vara ne bucuram ca ne lipseste) si deschizi palma in timp ce alergi si e goala. Te bucuri ca e goala si ca nu porti nimic dupa tine. Macar pentru cateva ore te misti altfel.
Trece un deal si vine o vale. Aluneci, derapezi, te redresezi, continui. Sari peste busteni, treci prin baltile cu pojghita firava si n-ai nicio treaba ca esti ud pana la genunchi. Talpile iti sunt calde ca acolo e miscare.
Apa? pai apa e buna. Noroiul ? pai noroiu e pamant si apa ma, iar apa sti ca e buna, ca am zis deja, cat despre pamant ala iarasi e bun ca din el cresc toate plantele.
Dar na, pentru alergari dinastea las pe alta data , ca acu numa ce-am venit si am ramas o leaca entuziasmat.

vantul ridica praful, dar tot el risipeste si norii

Iei o nuca, ii scoti miezul si lipesti cu grija coaja la loc, apoi asezi frumos nuca in cosul cu nuci. Cel care vine dupa tine ia nuca si sparge coaja, oare nu o face cu speranta ca va gasi miez ?

Oare nu dezamagirea urmeaza dupa ce constata ca inauntru e nimic in loc de sambure(/esenta/nucleu/inima) ?
Ce ai reusit sa-i dovedesti ? Ca asa sunt nucile, fara miez  ?! ... sau mai de graba ca in preajma se afla un hot ?
Viata arborelui se gaseste in samanta si doar ea germineaza si da nastere la puiete.
Desertul nu este o locatie, ci un pustiu. Termenul in sine nu arata neaparat o anume regiune, cat mai de graba faptul ca e pustiu, lipsit de viata, de apa, de resurse, este un mediu ostil vietii.
Desertul nu este doar cel fizic ci si cel mental si spiritual.
Ce folos au ochii in intuneric ? Intunericul nu este ceva, ci e doar absenta luminii.
Nu exista sa vezi bine pe intuneric, exista doar anumite specii de animale care vad mai bine decat altele in lumina foarte slaba, dar pe intuneric bezna vederea lipseste . Ea poate fi inlocuita de alte mijloace de perceptie, insa in felul acesta lumea culorilor devine inexistenta.
Pe cat de absurd suna sa investesti banii in nuci fara miez (achizitionand coji doar din placerea de a le sparge si a constata ca nu-i nimic inauntru) pe atat de ciudat este si modul in care multi din noi ne miscam prin viata fara sa incercam sa simtim/gasim/facem ceva consistent ci doar "coji" ...
Apoi ne miram de goliciunea ce ne umple "inimile" (de regula inima=minte, nu pompa/motorul care asigura circulatia sangelui).
Coaja este doar cutia, ea are rolul de a pastra, proteja, dar daca eliminam esenta lucrurilor, gandurilor, actiunilor, evenimentelor,etc, nu ne raman decat cojile care nici nu ne vor hrani in vreun fel si ne vor face si "rani in talpa".

cutit bun

E un cutit scandinav cu lama din otel carbon finlandeza (Polar). Ii foarte bun la mesterit (aici m-am entuziasmat , ca l-am comparat cu al meu cu care lucru, si na ... :)) ) si mere bine si la padure.
Zic ca-i dedicat pentru mesterit, pentru ca lama este specializata pe asa ceva, iar maneru l-am facut sa permita toate prizele de cioplit.
Din mesteacan arginitiu, dinasta de la noi ii si l-am pregatit cu multa vreme in urma.
Asta nu e de genu "butuc" sa-ti umple toata palma, pentru ca la cutitu asta nu taierea in forta cat precizia si lucru la finete le-am cautat. Desigur ca porti sa si tai in forta, dar pe langa asta ai control bun si la munca fina.

Teaca e din piele de ren, culoare neagra si il ii tot ce-i traba.

Cutitul cu tot cu teaca este foarte usor asa ca nu ai nici un motiv sa nu-l iei cu tine oriunde ai merge.
Apoi mai e si cat se poate de rezistent, mai cu seama ca lamele astea au poate cea mai lata tija (la fel si Lauri, ... ale de la Mora, Helle, Brusletto, etc is mai inguste) proportional cu latimea lamei.
Ma duc sa caut ceva frasin, sa vad daca o fi pe dealu asta vreunu cazut.

prastia revine !!!

  Nu ca as fi luat pauza la tras pana acum ... dar am zis ca se potrivesc vorbele astea la titlu :)) .
Acu ca da soarele, ma intorc cu ideea asta si cu motivatie pentru tine.
Am tras toata iarna si nu m-am fortat, pentru ca zapada mare a fost doar cateva zile si inafara de ea cateva zile ploioase. Cum prindeam cate-o portita dadeam fuga pe deal sa trag.
Acu am zis sa revin un pic la tehnica, ca e mai usor sa mergi la tras daca ai la ce te raporta, decat sa te prinzi singur incet incep cam cum se tine si  cum se azvarle.

 In prima faza potrivesc piatra in cos

 Apoi incep sa rotesc usor si progresiv. Miscarea este doar din incheietura. Rotirea o poti face ori in lateralul tau ori deasupra capului.

Si aici depinde ce tip tinta vizezi. Spre exemplu daca e vorba de o tinta asezata pe verticala, stalp, copac, etc, atunci e mai usor (teoretic) sa o rotesti in lateralul tau si de acolo sa dai drumu pietrei. 

Insa daca ai o tinta dispusa pe orizontala , stii tu, sa stea ca bariera la calea ferata, atunci (din nou teoretic doar) este mai simplu sa o azvarli dintr-o rotire deasupra capului (plan orizontal). 

Insa daca tintele sunt mai mici (si cam asa is toate in realitate) , cel mai bine este sa dezvolti o tehnica si pe aia sa mergi pana ce capeti un pic de preczie. In timp o sa le azvarlii din toate pozitiile  ( in timp = cativa ani de practica  =))  ).

 Cand socot ca-i momentul potrivit (sa zic asa dupa cateva rotiri cand apuc sa si focalizez )

 o azvarlu printr-o miscare asa mai cu "zvac" (si evident dand drumul capatului cu nod).
 Aici are loc si o rotire din trunchi, iar miscarea de pivotare se face avand ca punct de sprijin piciorul din fata (daca vrei , poti spune ca are loc si un transfer al centrului de greutate de pe piciorul din spate pe cel din fata).

Si piatra a plecat drept spre tinta ( ... spre am spus, doar uneori in :))  ).

 Cand tragi la distanta mai mare vei avea nevoie de mai multa forta, iar atunci rotirea , azvarlirea cat si rasucirea din corp vor fi mai ample.

 Pentru diversitate (mai exact ca sa vezi ca nu doar io trag , ti l-am pus si pe Vlad.

 Multam de poze batrane . Aa, multam si lu Ciuru ;) .

Si poate ne vedem mai multi la vreo tragere primavara asta.

Daca cumva ai intrat mai recent paici si nu stii care-i treaba cu prastia, iti recomand sa te uiti si peste asta si astalalta. 

In rest hai pafara si scoate-i si pe aia mici ai tai (la care e cazu) .

paradoxal

Trezeste-te, ca trece "ziua" si n-ai apucat sa faci nimic.
Umbland singur beneficiez de marele avantaj ca neavand cu cine altcineva sa vorbesc, pot asculta glasul constiintei ce transmite mesaje de mai departe.
Despre fiecare om se spune ca poate auzi trei glasuri ce-i vorbesc in interiorul sau. Unul este cel a propriei sale persoane, celelalte doua nu.
In lumea in care esti mintit ca poti face ce vrei si ca autoritatea este cea care subjuga si ca libertatea fara absolut nicio constrangere presupune si abandonarea oricaror principii pe termen lung, vocea constiintei se aude tot mai stins.
Cand "cugetul" incearca sa-si faca loc, se trezeste brusc si fara avertisment cu o lovitura de contra-directa foarte bine plasata si la punct fix. Obosita si schiopatand, se ridica iarasi si cu vocea si mai inceata si mai tremuranda, constiinta parca ar vrea sa sopteasca ceva, ... dar unde sa o mai auzi in atata galagie ?!
Pradoxal e faptul ca avem minte ca sa o abandonam, ratiune sa o incalcam si credinta pe care sa o folosim pentru a nu crede.
Avem capacitatea de a percepe gusturi si mirosuri, cu toate astea fructele si legumele sunt din ce in ce mai lipsite de aroma, de ce ? pai noi le facem asa, ca suntem experti.
Parfumul atat de apreciat pe vremuri, cel natural a fost inghitit astazi de toate chimicalele nebunesti.
Si uite, cand te speli, sapunul are un parfum, samponul altu. Deodorantul pe care-l folosesti iarasi altul, balsamul de rufe alt miros. In masina duhneste a esente sintetice, servetele parfumate atat de tare miros si ele diferit. Deodorantul din incapaperi care cica acopera io stiu ce mirosuri binenteles are alt miros. De fapt a ce mirosi, mai stii ?
Si in amalgamul asta de arome inecacioase rar se mai simte vreun parfum discret si placut al vreunei flori.
Si stii ce pierdem noi aici ? Pierdem frumusetea naturala si ne desensibilizam.
Uite paradoxul. Ne facem sclavii propriilor placeri, apoi platim pe altii sa ne scape de ele (si asta doar la aia mai cu vointa, ca restu ne complacem in starea bolnavicioasa pana in ultima clipa).
In vreme ce jumate din populatia globului nu stie ce gust are ciocolata si viseaza la o farama de ceva (dupa zona - orez, grau, prumb ... etc), multi viseaza sa traiasca fara sa le fie sete, frig sau frica.
Acolo unde noi ne imbuibam si ne imbolnavim efectiv de supralimentatie, altu pur si simplu este lipsit de optiunea asta.
Si doi mor, unul de foame, altu de exces. NU veni cu argumente acum, ca e altu subiectu... si ma tem sa nu pierdem esenta.
Sa avem minte si in loc sa o folosim constructiv o folosim distructiv, asta da, este categoric un paradox.
Unul se munceste o viata intreaga si se abtine sa isi satisfaca vreo placere - el este avarul, zgarcitul fara masura, acela care se priveaza si pe sine de roada propriei munci. El aduna continu si niciodata nu i se pare ca are suficient.
Vine altu dupa el, sange din sangele lui, dar care se raporteaza exact invers. El nu a pus mana pe nimic si de cand se stie risipeste.
Nu a prins lectia cu valoarea muncii si nu cunoaste deloc efortul. De dimineata pana seara cheltuieste tot ceea ce parintele sau stramosul avar i-a lasat.
Daca e ceva ce ne scapa complet acela este simtul echilibrului.
O voce striga puternic din tine acum si aproape sari in sus de pe scan si cu repeziciune imi scrii " dar tu esti echilibrat " ???Cine esti sa imi spui toate astea ???!!!  "
Aha, deci e si pentru tine, ... ii bun   :)) . Las ca e si pentru mine, nu-ti face griji.
Insa uiti un aspect esential, anume ca dusmanul tau nu este cel care iti spune nu omora, nu fura, nu face exces, lasa-te de droguri (si in categoria asta intra enorm de multe), etc,  ci acela care te indeamna dulce sa iei doze mortale zi de zi.
Apoi le ajustezi un pic si spui " bine bine, lasa. Dar tu, le faci astea de care imi vorbesti ?"
Egoul nostru a ajuns atat de mare incat nimeni nu ne mai poate spune nimic din ceea ce ar putea sa fie in concordanta cu cel mai mare dusman pe care-l cunoastem - CONSTIINTA PROPRIE !
"Zi ce vrei, vorbeste prostii, minte-ma frumos, dar nu ma obosi cu lucruri dinastea ... ca ma deprimi" .
Ti se pare cunoscut ?
Uite paradoxul, gusturile fara gust, "zaharul" artificial, cafeaua fara cofeina, miscare statica, hainele care nu protejeaza si nici nu acopera, ajutoarele care incurca, protezele pe membre sanatoase, dragostea fara compasiune si daruire, stiinta fara cunoastere, politetea aroganta,casatoria sau mai bine zis "casatoria" fara legamant (obligatie, promisiune), judecator fara simtul dreptatii, om al legii fara frica legii, viata fara nadejde, religie fara credinta, relativ absolut, filosofie fara intelepciune, parau fara izvor si creatie fara Creator. 
Da da, stiu. Nu e creatie, ... e haos. Nu e constiinta, sunt substante si reactii ... nu suntem oameni , desi am putea deveni.
Cine ne mai invata ce este omul ? ca parintii multora din noi si educatorii nu mai stiu nici ei.
Daca imi inabus constiinta e ca si cum cu mana stanga m-as strange de gat si cu dreapta mi-as scoate un ochi.

poate ca e cea pe care o asteptai

Nu stiu daca e sau nu aia pe care o asteptai, dar asta-i cea mai recenta.
Din stejaru ala cazut am facut-o. Acolo la fata locului le pregastesc. Merg si cioplesc cateva ore. Apoi dupa vreo ora sau mai bine de la lasarea intunericului cobor.
Prin padure, deseori vad cate doi nasturi fosforescenti la o o inaltime anume de la sol si de regula ambii la acelasi nivel.
Sunt caprioarele care isi iau cina in linistea serii.

Apoi acasa, cand se mai ascunde soarele si incep sa cada precipitatii, socot ca-i vreme numa buna sa gat cate o lingura.
Asta e solida si incapatoare. Am finisat-o pana la luciu.
Si ti-am spus io cum ii cu ele. Pe unele le am in minte si le fac schita pe hartie si apoi caut lemnu potrivit.
In vreme ce la altele incep sa le cioplesc fara sa stiu exact cum iasa. Gasesc lemnu care pare sa promita si ma las un pic dus de el, ... cel putin ii dau impresia asta.

kuksa,

Si cum ai vazut, in ultima vreme pun accentu pe fag si stejar. Desigur ca-mi fuge mintea si la frasin, dar ala mai incolo.
Acu am gatat cana asta din fag. E o kuksa medie si e potrivita, nici prea adanca , nici prea deschisa.

I-am facut toarta un pic mai lunga si la cealalta daca iasa tot asa vreau sa fie. Si ma gandesc ca-i vremea sa bem seva de la artari, mesteceni si carpeni.
Iti dai seama ce-i aia ? Sa bei licoarea pe care ti-o ofera arborele din tocmai "trupul" lui. Abia astept sa umplu o kuksa cu seva proaspata si sa beau acolo asa incet incet, unde e caldut ca de primavara si cate un vanticel mai flutura frunzele vechi.

Uneori prefer tipul asta de snur, ca il pot scoate cand vreau. Spre exemplu la spalat, poate nu vreau sa ud si snurul ...
Dar in mare e buna orice fel de legatoare.
In rest ce sa zic, ii bun ca omul sa aiba cana lui din lemn.