Cand ai putin timp liber, probabil cel mai bun lucru este sa te relaxezi activ. Cum altfel decat sa iesi la padure.
O plimbare cu folos, e cea mai buna plimbare.
Inafara de aerul proaspat, de apa asta faina de la izvorul de pe Marului, ma bucur si de verdele pinilor si molizilor. Ei sunt singurii care mai coloreaza peisajul predominat de diferitele nuante de gri.
Dar deja am vazut cum incep sa se umfle mugurii.
Si mesteacanul si carpenul au inceput sa transporte seva de la radacini, incet incet pana-n varful celor mai subtiri crengute.
Ti-am arata cum sa "culegi" seva in cantitate mai mare. Dar pentru cat ai nevoie sa bei (vreo cana) , nu dai gaura mare.
Impungi coaja cu varful cutitului, de jos in sus. Infigi un bat (curbat e mai practic) pe care l-ai aplatizat (l-ai cioplit un pic) , ca sa-ti directioneze seva in cana si sa nu se scurga pe copac.
Asa ca la mesteacan am pus cana si la carpen bidonul.
Alta metoda, la copacii cu trunchi inclinat , aproape orizontali, este sa legi cana sau bidonul cu o fasie de scoarta de tei sau salcie.
Pana se aduna zeama, nu stau.
Gandind practic, recunoasc ca bricheta ii cea mai tare inventie in materie de aprindea focului si cea mai ieftina.
Cu toate astea, nu plec niciunde fara amnarul asta modern. Desi e scump, si nu scoate flacara, ca si chibritul si bricheta, totusi recunoasc ca-mi place (desi inca obisnuiesc sa mai zic la unu si altu, ca bricheta-i mai practica).
Asa ca o sa insist mai mult pe avantajele amnarului. Sti si tu, ca n-are ce sa se strice la el, ca merge indiferent cat de ud sau frig e afara. Asta gros, te tine mult.
Sunt cativa ani de cand aprind focul cu amnare dinastea, e vorba si de satisfactia aia, ... stii tu care (tu care-l folosesti deja).
Daca esti in padure de conifere, rupi o creanga uscata, de molid (de preferabil) , o aschiezi si o infigi in pamant. Mai faci cateva pe langa asta, sa ai ce adauga, cand iese flacara. O aprinzi pe cea infipta (nu detaliez acuma cum aprinzi, exersezi tu si cand stii o sa-ti iasa)
Daca esti in camp deschis sau alte locuri, poti folosi ierburi uscate, se aprind imediat.
In padure de foioase, poti razui dintr-o creanga uscata, lemn de esenta tare. Si asta se aprinde , nu asa repede ca celelalte,dar daca ai un pic de exercitiu, n-ai treaba.
Cand ai coaja de mesteacan esti boier.
Astea sunt cele patru , in ordinea pe care o vezi si-n poze. Teoretic daca le stapanesti , ar trebui sa poti face foc in oricare din padurile tarii.
In molizi, gasesti deseori un lichean ce se aprinde cu usurinta, e vorba de "barba mosului"
Umbland in padurea de amestec, dau peste o creanga de fag rupta. Imi amintesc de sapa de lemn. Uite, o vezi acolo in poza. Tai cu fierastraul pliant si-i gata.
Cu ea poti sapa dupa radacinile de molid, care sunt adevarate sfori naturale. Au rezistenta si flexibilitate, de poti face noduri cu ea. Iti legi cadru la adapost, trepied pentru oala, sisteme de uscat, etc.
Tot cu sapa de lemn, dezgropi ramele pe care le folosesti ca momeala. Si alte sapaturi de care ai nevoie, cand ai nevoie.
Traversez vai, sar paraie. Aici padurea-i salbatica, nu-i ca-n parc. Sunt tufe de spini, arbusi, plante agatatoare, ...
Urme de mamifere la tot pasul, vad si pasari de prada.
Seara se lasa incet. Ma intorc la mesteacan si carpen , beau licoarea de la fiecare, curat locul si pornesc spre casa, cu gand sa revin.
Un comentariu:
Super :).
Trimiteți un comentariu