miercuri, 13 octombrie 2010

si tu ai unde


Daca iesi la padure in perioada asta, vei gasi si destule sa mananci.
Tufe de paducel, porumbe, coarne , mure (inca mai sunt ici colo),macese nuci, mere padurete,ciuperci, etc.

Pun mana pe cateva mere dinastea.
Un miros puternic si un gust excelent.
Mergand, aud in departare clopote.
O mare turma de oi se apropie.Ma dau un pic in laturi sa nu speriu.
Vin si oamenii. Ne oprim la vorba si imi zice ca nici jumate de ora no trecut de cand or venit lupii la ele.

Trei erau, noroc cu cainii, spune batranul, ca are caini buni.
Na bun, ne dam ziua buna si merem fiecare in drumul lui.
La nici 2 km, ma opresc in dreptul vaii in care zicea omul ca or coborat lupii.
Scot un mar si astept.
In padure , la departare am auzit un latrat. In sinea mea zic , eii ca fraeru imi sperie lupii si no sa vad nici unul.
Si asa a fost. Insa, dupa doar cateva minute se arata ceva din tufa. E un cainoc numa muschi, cu o bucatoaie de oaie in gura. S-a speriat cand m-a vazut. S-a simtit vulnerabil, banuiesc ca era deja satul si cauta in tihna sa faca rezerve pentru mai tarziu. Asta de fapt nu avea nici o treaba nici cu turma si nici cu lupii, era solitar. A profitat de incaierare si a pus si el dintii pe o halca de carne. Desi e posibil sa fi speriat vreun lup si sa insface o bucata.
Nescotand niciun zgomot, se intoarce incet si atent si ma ocoleste de la distanta. Daca el nu a zis nimic, nici eu nu i-am zis.
Pe aici, pe langa lupi, mai sunt si caini salbaticiti, care au mai ramas de la taietorii de lemne. Ei cand vin isi iau caini, dar cand pleaca ii abandoneaza. Cei mai multi mor, insa unii care-s puternici razbesc.
Pentru natura cainele este un intrus. El este un vanator parsiv, cunoaste si felul omului si al animalelor. El prinde iepurii, puii de caprioara, ba chiar oile ramase mai la urma.
A pai am vazut ca ciobanul se inselase si ca lupii au prins cel putin o oaie.
Ii o familie de lupi aici, cam curajosi, si banuiesc ca un singur om nu-i sperie usor. Dar na, nu i-am vazut, poate data viitoare.
Plec mai departe. Cateva ore mai tarziu intru si urc pe o vale. Gasesc loc bun, langa parau.
Ma bag sa mesteresc ceva.
Am ales zona de arbusti si copaci mai mici, sa fie altfel decat in celelalte ture, in care urmaream locurile unde padurea era mai rara si cu arbori batrani si grosi.
Aici langa apa, ca sa fie aproape cand am nevoie sa spal sau sa gatesc.
Aici unde viiturile au adus o gramada de lemn, care acum e uscat , numa bun de foc. Si unde zapada din iarna trecuta a culcat copaci. O gramada de crengi si copacei au cazut chiar si acum , de curand.
Asa ca ma apuc de-un scaun.
Carpen si alun, pe alocuri ulm, multi sunt cazuti. Gasesti lemn in diferite stari de uscare si descompunere.
Pentru scaun imi iau alun.
A pai iti trebuie un minim de scule,dar nu mare lucru.
Masor, tai, gauresc, potrivesc, orele trec.
Iti recomand lemn uscat, din cel putin 2 motive. Cel verde nu-i bun sa-l tai, decat poate foarte rar (de exemplu sa-ti faci cadru la fierastrau, baston, etc), iar atunci tai cate-o creanga , nu un copac. Si inca unu e ca lemnul verde e umed, tine rece,iar prin uscare se micsoreaza si toate incep sa-ti joace.

Fixez totul cu pene, ca sa tina.
Aici nu ai nevoie de cuie sau sfori.
E pacat cand ai tot ce-ti trebuie, sa recurgi la improvizatii, ... mai ales cand ai destul timp.

Apoi o data asamblat si cu capetii taiati, penele fixate, imi ramane doar sa-l fac si mai comod.
Impletesc tot din creanga de alun, pe care mai intai am rasucit-o (asa pregatesti fibra), ca sa tina.
Muncesti, muncesti, insa nu uita sa te opresti, sa te si bucuri de natura.
La padure, nu lucra haotic, nu te grabi.
Nu risca nimic niciodata, mai ales daca mergi singur.
Gandeste fiecare actiune.
Daca alergi , poti aluneca , ca-i ud si te poti infige in vreo creanga, ori iti busesti piciorul si restul devine foarte greu. Le-am cam patit pe astea si inca cateva. Am dat cu capul in trunchiuri, am cazut, m-am infipt cu piciorul intr-o creanga taiata la nivel nepotrivit, si altele.
Lucrii atent, ca daca iti tai degetele cu toporul sau cutitul,va fi mai greu si placerea s-a dus, o data cu ea si excursia.
Asa ca imi aloc timp sa privesc padurea, sa-i ascult glasul.
Uite, ziceam de brandusele de toamna. Pai cand te uiti la padure, ai impresia ca-i primavara.
E bine sa iti alegi din timp locul pentru tabara.
Ca ordine recomand, sa se monteze tenda, cortul, in caz ca sta sa ploua. Dar daca cerul e senin si nici vantul nu prea bate, atunci fa intai focul. La lumina si caldura lui iti vei pregati mai bine culcusul.
La mine nu a trebuit (nu am vrut) sa fac multe.
Cateva crengute cu frunze pe jos (ca sa fie moale si curat), izolirul si gata patul.
In fata am pus un bustean pe care sa pot sta si care ma fereste de eventualele bucatele incandescente ce mai sar cateodata din foc.
Tenda e buna, are dublu rol. Ea te fereste de ploaie si vant si este un bun reflector de caldura.
Lateralele le captusesc de regula cu crengi, care sa mascheze ce-i inauntru, dar si sa ma fereasca de vant. E bine , ca in felul asta dihania tre sa depuna efort sa ma scoata de cap afara.
Ti-am pus ceva poze ca sa vezi cam cum ii in tabara noaptea.
Daca afara sunt doar cateva grade, pana in 5, aici pot sta numai in tricou.
Un foc lung din lemne groase, alimentat la intervale regulate, iti asigura confortul intreaga noapte.
Am pus una un pic mai luminoasa, sa se vada cate ceva.
Iti ziceam de lumina din tabara.
Uite, dintr-o conserva si o fasie de tricou de bumbac fac lumina buna.
Cu 120-130 ml de ulei ars, pe care il pastrez acasa ( ca dupa ce schimbam uleiul nu-l aruncam), am lumina toata noaptea. Uneori ma mai trezesc sa mai pun pe foc sau merg la toaleta si e bine sa vezi ceva.
Asta a ars 15-16 ore continu, asta cu combustibil gratis (ca altii il arunca).

Dimineata e cel mai fain.
Afara racoare, aer umed, dar in tabara caldura placula, toate uscate.
Pun de-un ceai. Un mar deschide micul dejun.
Stii ce fain ii sa prinzi soarele cum rasare printre copaci ?
Sa vezi numa cum ii patrunde raza intre crengi si ajunge pana aici jos .
Aer fain, temperatura potrivita, liniste, toate sunt motive sa ma apuc de cioplit.
In plus am mancat bine si pana ce digera stomacul, am vreme.
Iau scaunul si ma asez pe o insulita. In sunetul paraului rece, fac lingura de carpen.
Pe unii ii agita sa auda apa cand curge, nu-mi dau seama de ce.
Totdeauna m-a linistit apa curgatoare.
Aici nu trece nimeni, nu esti inrerupt. Nu auzi absolut nici un alt suntet decat ce-ti ofera padurea.

8 comentarii:

Alex spunea...

Tare scaunul :). Asta a fost asa ca sa "imi dai peste nas", nu? :))

micul mester spunea...

:)), ...
In nici un caz.Nu m-am gandit nici o clipa la nimic de genul asta.

Shinobi spunea...

Faina iesirea si scaunelu-i fain realizat. Cam asta-i spiritul in care se iasa in natura. Bravo.

Anonim spunea...

tu chiar traiesti...la maxim iti traiesti viata, care oricum e asa de scurta...

Drosofila Melanogaster spunea...

Oare n-ar fi bine ca la picioarele scaunului (sau in fine, la orice piesa care contine o gaura) lemnul sa fie verde, iar la piesele care contin cepurile pentru gaurile respective lemnul sa fie foarte bine uscat? Asa, gaura se strange, cepul se dilata, nu-l mai scoate nimeni.

micul mester spunea...

Nu trebuie sa ma tina o viata scaunul, ca l-am si lasat la padure.
Eu il fac acolo si acolo ramane.Fac din placerea de al face, mai mult chiar decat pentru confortul pe care mi-l asigura. Ca sincer sa fiu, nu sunt nici pretentios si nici prea comod. Dorm oriunde , pe orice.Mananc si de pe jos ca de pe masa.Important e sa fiu in natura.
Iar daca vrei sa dureze, atunci lucrezi cu lemn uscat, ... tot scaunul (sau ce ai de gand sa faci).

micul mester spunea...

(raspuns la anomim, ... care desi nu intreaba, parca simt sa completez)
Apai fac si eu ce si cat pot, cat ma duce capul, daca destept si frumos nu is,macar sa ma bucur de ce ne ofera Dumnezeu.
La padure e frumos, asa ca ma duc sa vad, sa mai mesteresc , sa ascult si cine stie poate chiar sa invat.
Nu cred ca-i o treaba mai desteapta sa-ti asiguri un confort acasa (cladindu-ti fantani si iazuri, ori terase si foisoare, de care oricum in maxim 2 ani te plictisesti sau orice altceva in ce omul investeste timp si energie si banI), comparativ cu a petrece timpul in cel mai valoros cadru cu putinta - in natura.
Oricat incearca omul sa faca sa aiba frumos acasa, de fapt tot efortul de a copia ce deja are gratis, este practic inutil. Ca tot copie ramane. Nu zic ca-i o treaba mai desteapta, zic doar ca poti obtine satisfactie maxima cu minim de efort financiar.
E acolo afara si pentru tine si pentru ei, ca si pentru mine.Trebuie doar sa pasesti pragul si sa arunci o privire.
Iar viata, este scurta si daca-i lunga. Mai mult decat cat, e cum. Ca aceeasi perioada se poate petrece in mai multe mnoduri. Ea trece fie ca mergi la padure fie ca nu.
Cum ziceam, e totuna daca alerg sau nu , apai daca-i totuna atunci am sa alerg. Si cu muntele la fel. Daca tot e aceeasi treaba atunci prefer sa urc decat sa nu.
Oamenii vin si pleaca.
Unii traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si n-ar fi trait.
Nu-i lucru mic sa gasesti rostul in viata sau mai bine zis sa te multumesti cu rostul pe care-l ai.

Anonim spunea...

ma bucur pt completarea ta, pt ca impartasesti cu noi din frumusetea vietii tale. E asa cum zici, si cred cu certitudine ca inspiratia iti vine nu numai de la natura, ci de la acei vechi traitori ai Tebaidei. Cand am sa gasesc vreun scaun prin padure, cred c-am sa-l iau acasa..
tinu