Intrebati fiind pe unde-i drumul, fiecare a raspuns cum a stiut mai bine, ... cu ambele maini : "Incolo,incolo !!" 
"Sa sar, sa nu sar, hai ca sar" 
Unde-i pasarea ?"Acolo sus, uite! "
Nu-i suficient busteanul cazut, e nevoie de mai mult exercitiu. Intindeti va rog o coarda.
Pe jos floricele. 
Si acum, la treaba. Daca focul e aprins, sa pregatim suportul pentru ceainic.
"Io mai pun cate-un lemn pe foc, ca astia nu-s atenti si-l lasa sa se stinga".
Ii bun ceaiul asta, parca o picat la fix.
Seara e mai racoare, atunci focul si ceaiul cald sunt mai valoroase. 
Cand am terminat, ne ocupam de foc. Risipim lemnul sa-i piara flacara, iar apoi stingem si cu apa. 
Daca tot e sa ne plimbam prin padure si pe intuneric, ce mare lucru sa intram si-n grota. 
Aici paianjeni. Buni si aia. 
Cu ochii mari sa vedem ca lupul pe intuneric, coboram si lasam padurea in urma. Ii povesteam ca stejarii aia doi au mai bine de 150 de ani, la care asta micu ia auzi ce zice :"Sti de ce is copacii grasi ? Ca au mult artar in ei".
Iesim la locul din care se poate vedea frumos orasul si unde este si un parc pentru copii. Ne dam pe tobogane si legan.
Apoi brusc toata lumea isi aminteste de pofta de mancare grozava ce ne cuprinsese.
In drum spre casa planuim viitoarea tura, una mai lunga.
Asa ca nu strica sa scoti mai des copii la padure.
2 comentarii:
Off copiii ! Cum vad lumea cu ochii si sufletul lor plin de puritate . Natura ne poate aduce din nou la acea stare de melancolie si visare ... a copilariei :)
De-abia astept sa pot iesi si eu cu fiul meu la padure...
Trimiteți un comentariu