padurea minunata

Se anunta cer senin si minim trei zile cu soare. Mai bine de atat poate fi doar ce am prins noi. In ideea in care mai bine inseamna mai variat.
Acum luminatorul al mare rasare tarziu si parcurge distanta rapid si razant . Nu prea il vezi deasupra, ci printre copaci. Galbui si palid, nu incalzeste si nici nu tre sa ne asteptam la asta.
Zapada mica aici, dar pe masura ce urcam se inmulteste. Trecem de la arbusti si tot felul de amestecuri de tufe cu puieti de fag si brad pana in stancarie unde carpenul si frasiunul domina.
Mistretii si caprioarele si ocazional cerbii, bat urme inaintea noastra .

Prindem si noi pasii cu pernite si mai mult sau mai putin intamplator tinem o vreme directia lor.
Si animalele au poteci. Si ele au un anume mod de a se deplasa. Asta de care ziceam mai sus, pasea si cu picioarele din spate in urma celor din fata. Apoi din dreapta i s-a alaturat inca unul si mai in fata inca unul. Si se vedea dupa urme cand mergeau intins si cand se opreau sa miroase, sa cerceteze sau sa se joace.
 Inghet este , dar nu mare si ziua e doar cu cateva grade sub zero, poate cu vreo 3-4.

Cum bine a afirmat profesorul, zic si io -  iar copacul punte se facu. Punte pe care trecem si schimbam atat malul cat si dealul.

Baltoacele si mlastinile nu mai constituie o problema acum. Aici nu mai oracaie broasetele si nici bulbuci nu se mai vad la suprafata.

Inca un apus e in plina desfasurare. Culorile si lumina incalzesc prin ochi sufletul.

Primim adapost in inima codrului, intre arbori mai mari si mai mici, majoritatea de esenta tare.
Prioritatile se stabilesc de regula in functie de imprejurari. Asa se face ca pe vreme buna focul e primul, iar pe viscol primul e adapostul.
Fagul si carpenul uscat fac posibila arderea fara mult fum si cu patura consistenta de jar.

Zapada compenseaza lipsa izvoarelor din culme. Ceaiul e de baza, mai cu seama ca apa obtinuta din zapada nu-i cea mai placuta la gust, atat datorita aromei de arsura cat si din lipsa mineralelor.
Aflam ca jos au fost -12 noaptea trecuta. Totusi s-ar putea sa fi fost vreo inversiune termica si aici sa fi fost cu cateva grade mai cald, ... dar nu cu multe si s-ar putea sa fie doar o presupunere.
Nu dormim cu foc noptile astea,deci se cere sac de iarna si izopren potrivit.

Ceata continua si in urmatoarele zile. Pe varful dealurilor mai prindem si raze calde.Cand scopul este doar sa umblii, atunci fie ca realizezi fie ca nu, pleci de acasa ca sa te intorci acasa.
Dar daca ai ca scop sa fii in padure, sa vezi si sa simti ce-i acolo, atunci umblarea nu mai este un scop ci doar un mijloc de a obtine ce ti-ai propus. Din nou voi contura ideea, ca modul in care te raportezi iti va deschide sau va inchide ferestre.

In prima parte se prezinta padurea. Poti urmari secventa sau o poti ignora. Insa eu cred ca vei urmari. Probabil si tu ai ca scop altceva decat mijlocul prin care ar trebui sa obtii ceea ce iti propui.
Da, ii aer curat si rece. Cata vreme misti ai confort termic, dar cand stationezi, sangele se retrage din terminatii si incepi sa pierzi detaliile. Gandul iti fuge la un singur lucru - vrei mai cald de atat. Vrei si nu-i bai, dar nu te gandi mult la asta,ori iei o haina mai groasa pe tine ori incepi sa misti. Nu te bloca si nu sta degeaba ca nu va fi mai bine.

Cu toata ceata asta fina, adaugi un pic de timp la expunere si lumina lunii va parea mai multa decat era de fapt. Ca idee, aici era deja miezul noptii si tabara montata, focul mare, mancarea mancata si Vlad dormea de vreo 2 ore.
E o liniste anume in padure. Mergi mai departe de tabara, poate si doar ca sa poti gusta un pic salbaticia si sa inspiri aerul rece. Sa vezi ceea ce se poate vedea in jur, doar in lumina care era prea slaba sa poate aduce si umbrele in scena.
E locul unde imaginatia ar trebui sa-ti fie deja exersata si unde n-ar trebui sa lasi liber nici un gand necontrolat, ca nu cumva sa te trezesti cu paru ridicat fara motiv. Pe de alta parte n-ar trebui nici sa ramai prea indiferent, visator sau absent, ca nu cumva sa fi luat pe nepregatite. Cand ochii se inchid, urechea aude mai bine, dar cand si mintea doarme atunci pericolul e aproape.

O alta noapte, un alt loc si un alt foc. Nu uita la plecare sa faci curat si toate sa fie cum le-ai gasit.
Ca sa simti ce inseamna ca esti parte din natura, trebuie sa petreci timp in ea. Ca sa simti ca esti parte din familie trebuie sa petreci timp cu ea. Si ca sa simti ca esti nemuritor, trebuie sa petreci timp cu Dumnezeu.
Si la padure le poti imbina armonios pe toate trei. Dar daca primele doua cer un context anume, cea de-a treia se poate realiza oricand, ... poate nu oricum.
Incerc sa expun acelasi tablou pe care i l-am expus si profesorului, acela in care te plimbi ca intr-o gradina in care pasc mamuti.
Uita-te cu bagare de seama la arborii astia si tine cont ca deja sunt marcati si propusi pentru taiere. Mai mult de o treime deja nu mai sunt.
In loc sa regreti fals ca nu vor mai fi, poti sa apreciezi ce este cata vreme este. Exact ca si cu floarea sau vorba buna care e de preferat sa o oferi omului inca in viata, nu unei pietre funerare si unui rest in descompunere.
Imaginea de ansamblu sa fie dreapta, chiar daca bucuriile nu sunt multe. Insa acele mici bucurii sa fie curate si sa ajute la o mai buna deplasare in calatoria asta ce se cheama viata si care de fapt nu este.
Imi permit sa afirm si nu o fac de la mine putere, ca viata nu este o calatorie ci calatoria asta este doar un mic episod al ei.
Asa se face ca orice tentativa de asezare, cu infigere de radacini, se spulbera intr-un anume moment despre care nu stim mai multe, cum nu stie nici puiul aflat inca in ou, ... ce inseamna a zbura.
Bucuria trebuie impartasita, ura trebuie sa dispara, iar dragostea este de dorit.

Imaginea codrilor este una placuta si imi este la indemana sa ma exprim prin ea.
Cu cat vei stii mai multe despre arbore cu atat mai mare drag vei prinde. Sa nu te temi ca detaliile iti vor fura simpla bucurie. Simplei bucurii i se vor adauga si altele si chiar de nu va mai fi simpla, va fi una mai mare.
Luna e cea care se ridica asa sus si a carei lumina se imprastie in ceata. La lumina ei nu poti alerga cu vederea pe care o ai, dar poti merge bine. Nu poti citi, dar poti sa distingi un loc bun de innoptat.

Ede folos sa mergi si singur, ca sa inveti ceva ce altfel nu poti. Dar e bine sa nu faci regula din asta si e mai de dorit sa imparti cu cineva calatoriile, peisajele, gandurile, mancarea, adapostul,etc.
Nu doar din faptul ca-i mai usor sa faci in echipa ce altfel trebuia sa faci singur, dar poate e mai uman sa mergi cu oameni decat doar cu ganduri.

 Si uriasii cad si mare zgomot mai fac la impactul cu solul. Insa arborele ce cade din cauze naturale si ramane acolo, foloseste mult mediului. Lumina trecea doar partial de coroana deasa a colosului, iar la baza lui nu erau alti arbori. Insa acum soarele va incalzi pamantul si semnitele din sol au germinat, iar frunzulitele ies. Puietii vor incepe o intrecere pe viata si pe moarte in a creste si a se dezvolta. Doar cativa vor reusi si nu neaparat cei mai puternici sau cei mai sanatosi. Treaba e mult mai complexa. Spre exemplu, se poate ca cel mai puternic puiete sa se rupa sub povara zapezii inghetate, poate si a viscolului,dar si datorita faptului ca a crescut cel mai rapid si fiind mai inalt este si mai expus. Sau poatel roade capra, cade o creanga groasa peste el sau il frange busteanul tras de tractor. Asa se face ca cel care era mai mare intre cei mici acum s-a injumatatit sau chiar a murit.
Este nevoie sa parasim gandirea ingusta si sa vedem ca este o compexitate dincolo de capacitatea noastra de perceptie. Tentativa de a simplica cele complexe in ideea de a intelege nu este totdeauna cea mai buna solutie, mai cu seama cand prin simplificare se are in vedere excluderea detaliilor ce compun intregul.
Zapada e alba cand nu e noros afara. Ca de cele mai multe ori pare gri, uneori albastru deschis, iar pe apus de soare e galbuie.
Doua ganduri iti trec prin minte in ultima zi de umblat. Unul este cel care are treaba cu casa si cu ce gasesti acolo si altul fuge la urmatoarea tura. Ceea ce ne scapa deseori din minte este faptul ca inca suntem in padure si inca mai sunt treburi de vazut si cale de umblat.
Cu fiecare pas lasam o urma .Poate fiecare vorba si gand lasa o urma, chiar daca nu e in zapada ci in suflet.
Din fiecare pas inainte sa castigam ceva folositor si sa pierdem o parte din povara inutilului care ne incetineste atat de mult.
Sa ne vedem cu bine la aer si gand curat.