joi, 22 mai 2014

a II a parte - arome de munte

E mijlocul verii, dar sus un miros de iarna pluteste. Ti-am spus ca fiecare munte vine cu particularitatile sale. Daca ala era mai stancos, asta e mai zapados.
Dar pana sa calci cristalele, vei pasi pe iarba moale, presarata pe alocuri cu pietre si pamant nisipos.
Ape involburate curg navalnic modificand mereu albia, sapand malurile si slefuind pietrele pana la "organele interne". Fiecare topire mai goleste muntele de cine stie cate tone de pietre si pamant.
Poteca - e un soi de a spune. Vremea buna face ca urcarea sa nu ceara fiare in picioare.
Am ajuns deasupra norilor ori ei au ramas sub noi.
Cam asa arata casa pentru urmatoarea perioada. Locul e ferit de vand si vecinii sunt oameni de munte.
Ceea ce n-am intuit cand am ajuns aici, este ca ne aflam pe niste poduri false si pe niste crevase in despicare.
Imi aduc aminte de ultimele doua nopti, cand dupa zilelea alea insorite zapada de deasupra se topea, apa se infiltra si curgea la cativa metrii sub noi. Troznea sub mine si de vreo 3-4 ori am simtit ca ma cutremur si ca am mai coborat un pic . Locuiam de fapt pe spatele unui dinozaur. Era viu si ragea, dar asa mai apasat.
Nu e autostrada ci e valea ghetarului, iar alea nu sunt piramide facute de mana omului, ci varfurile muntilor.
Unul din ele ascunde soarele si in lipsa lui racoarea se instaleaza imediat, iar asta ii o treaba. Ca in foarte scurt timp zapada ingheata si nu ne mai afundam. Acum pot cobora rapid, ma pot deplasa aproape alergand daca am nevoie (uneori chiar ai nevoie).
Alpinisti in alpi , ca doar de aici a inceput toata treaba . Unii urca, altii coboara, dar toti misca (cei care sunt vii, ca mai sunt in munte trupuri care misca doar o data cu ghetarul).
Si cand ajungi sa vezi asta, realizezi ca a meritat drumul.
Intr-un fel nu e usor, dar in restu felurilor este, pentru ca nu are cum sa fie greu ceva ce iti place si doresti sa faci. Greu e doar cand nu vrei.
Ei si vezi ce repede suntem sus, cat ai zice "fata nordica" ... tre sa bagi la doi pioleti ca sa urci pe ea. Io am ales creasta de data asta.
Si treaba interesanta este ca omul se satura de acelasi mediu mai devreme sau mai tarziu. Nu ca se satura la nivelul la care ii ajunge pentru totdeauna, ci se satura ca de un fel de mancare, dar mai are loc pentru urmatorul.
Asa se face cu dupa fiecare ghetarie mi dor de codrii si ape.
 Cortul e casa , iar "iluminatul stradal" este asigurat de un par cu o lanternuţă in varful lui. Aici se i-a cina si se fac pregatirile pentru ziua urmatoare.

Vaci, stane, mici gospodarii, lapte , branza, unt.
Iar in minte doresc sa ramana impregnata imaginea muntilor cu locurile care la geografie am fost invatatti ca se cheama "tara zapezilor vesnice", dar a caror vesnicie piere de la an la an.
Chiar si cu asta pot conclude si zic ca omul nu are cunostinta despre ceea ce este vesnic si numeste asfel tot ce vede el ca dureaza mai mult decat putin ...
Nu poti spune vesnic cata vreme legi cuvantul de ceva fizic. Fizic si chimic, atomic si materie, deci temporal. Contradictie in termeni. Vesnic = interminabil, nu mult, nu foarte mult, ci complet inafara sferei temporale cunoscute noua, complet dincolo de orice lege fizica ce o cunoastem.
Muntii sunt doar vechi, gheturile sunt chiar mai noi ca ei si evident vor dura mai putin . Insa omul, fiinta efemera (gresit denumita astfel!) gandeste ca tot ce trece dincolo de el si provine mai inainte ca el sa fi luat fiinta, este sau poate fi etern. Aici as putea mentiona vechea vorba in care apa trece iar pietrele raman, pe care daca o privim atent (nu in oglinda) putem afirma fara probleme ca apa va curge mereu, timp in care roca se tot macina, dispare si alta noua " iasa la suprafata".
Muntii sunt acolo , iar inaltimile si stancariile cheama pe unii. Asa se zice,dar cu siguranta ca muntele nu cheama pe nimeni, ci curiozitatea noastra si dorinta de explorare ne indeamna sa-l urcam. Nu stiu daca se cade sa mistificam natura si in nici un caz nu se cade sa sacralizam ceea ce nu este sacru, mai cu seama ca facand asta riscam sa inversam valorile .
Un munte e frumos si este un segment din minunata lucrare a Creatorului. 
Omul poate trai toata viata si fara sa urce muntele, insa va trai o viata mai saraca.

2 comentarii:

Silviu Pantea spunea...

Minuant mestere:) si foarte bine grait:P
Silviu

Concretramirez spunea...

Jos palaria. O incantare!