luni, 12 mai 2014

amintiri de iarna din vara, prima parte

Jos e vara , dar pe masura ce urcam, se face fie primavara , fie toamna, iti alegi si tu care-ti place mai mult. Sus de tot sa intram in iarna autentica cum la noi anu asta a cam lipsit.
Drept e ca muntele asta e mai stancos, insa va urma altul mai bogat in zapezi si gheturi.
Iarba e verde, bine udata, iar apele curg cum trebuie. Spun asta, tinand seama de uscaciunea tot mai specifica verilor. Cate o limba de zapada pe sub stancarie tradeaza cresterea in altitudine si o data cu ea schimbarea climei.
O cascada frumoasa este o cascada frumoasa oriunde si oricand.
Asa e si cu florile. Mereu deosebite, chiar daca azi avem mai putina deschidere in a le observa decat vom avea maine. Sunt la fel de frumoase oricand, doar perceptia se schimba.
 E normal ca ce nu cari in spate iti va lipsi. Atunci cand pleci la drum lung, vei avea nevoie de mai multe resurse. Cabanele si pensiunile se (sau le) exclud .
Asa se face ca nu mai e un om cu un rucsac, ci doar un rucsac cu picioare (sau asta se poate observa privind din spate).
Insa treaba pentru care alpinismul are de-a face cu urcatu muntelui, dar si cu dormitu si mancatu in el, este pentru ca altfel nu poti spune ca ai simtit sau invatat ceva daca te retragi tot intr-o casa si mananci tot ce s-a gatit intr-o bucatarie si esti asezat tot pe scaune la mese.
Ma, sa iesi dimineata, sa tragi un pumn la pojghita de pe lac, sa te invioreze apa lui si sa privesti crestele si norii ce le ascund. Sa bei ceaiul cald in vantu rece si sa umblii descult in iarba uda.
Nu stiu ce sa-ti zic altceva daca pana aici nu simti. Dar fiindca am nadejdea ca te-am castigat de partea noastra, te voi lua in calatorie.
Aproximarea proportiilor cere o oarecare "cultura generala" si nu ezit sa spun ca deseori se strecoara o problema de optica in care rezultatul reiese cu mari abateri. Cu atat mai putin imaginile reusesc sa redea proportiile. Ele doar infatiseaza ceva culori si forme, dar lipsite de dimensiunea spatiala si mai ales de aroma si temperatura.
Voi incerca sa apelez la imaginatie, insa intelegem prea bine ca imaginatia este ingradita in putina experienta a fiecaruia. Ce spun acum este ca nimeni nu poate sa-si imagineze si nici macar sa viseze un scenariu inafara experientelor, cunostintelor si informatiilor pe care le-a dobandit pana in prezent. De fapt as putea in felul asta sa fac o distinctie clara intre revelatie si imaginatie utilizand exact aspectul amintit.
Ziua, daca nu trage vantul prea tare, soarele arde si te bronzeaza imediat. Altfel sunt radiatiile aici decat jos la campie. Dar de indata ce soarele apune sau intra in nori vei sesiza diferentele mari de temperatura. 
O micuta casa teporara cat sa incapa un om e suficient, ... pentru un om. Un zid cat sa franeze un pic vantul  si sa-l devieze, numa cat sa nu intre sub tenda si cat sa nu incurce la gatit.
Sunt zile cand se pleaca inainte sa se crape de ziua si sunt zile cand valul de ceata pastreaza surpriza pana la o anumita vreme. Cand se deschide "poarta" si se ivesc crestele, n-as zice ca-ti taie rasuflarea, ca de asta se ocupa urcusul, insa spun doar ca e foarte frumos.
Grija ei ca e rapa, pai aici s-a nascut, pe aici alearga, aici manca si aici moare. Ea nu are treaba cu litoralul cum n-au treaba delfinii cu zmeura.
Un mic plan de "atac" e nevoie, pentru ca o data cu schimbarea inclinatiei se schimba si modul de abordare. Se face diferenta intre drumetie si alpinism prin faptul ca traseul incepe sa impuna utilizarea echipamentului si a tehnicilor specifice pentru ca deplasarea sa poate continua.
Intentionat nu intru aproape niciodata in detalii tehnice. Insa vreau sa conturez o cu totul alta latura decat cele care ti-au fost servite mereu.
Muntele nu e doar pentru o anume categorie de persoane ce au de-a face cu sportul ci e un bun la indemana oricui doreste sa-l urce si sa-l viziteze. Poate ca nu orice munte permite oricui sa-l cunoasca la fel de intim, dar intr-o oarecare masura omul poate ajunge si poate trai mai mult decat doar sa priveasca ce face altu.
Ca stii cum ii si cu privitu, e bun doar cata vreme te inspira si te informeaza, dar in momentul in care te hranesti doar cu ce face altu, tu nu misti, nu traiesti, ci doar visezi.
Baiul e cand omul cauta sa isi faca singur pachete inexistente. Adica vrei sa vezi, vrei sa urci, dar nu vrei si durerea, efortul, frigul, setea, rucsacul,etc. Pai stai asa, discutam de o legatura ce nu poate fi rupta. Este ca si cum ai despica invelisul celular, pai strici celula. Defectul nu e doar in faptul ca doresti numai anumite elemente ce in realitate nu se pot separa de ansamblu (aici as vrea sa utilizez un termen imprumutat din alte ramuri dar oarecum potrivit in context - COMPLEXITATE IREDUCTIBILA), baiul este ca dupa atata vreme nu ai incercat sa te autoeduci, sa ajungi sa-ti placa inclusiv efortul ce trebuie depus pentru a ajunge sus.
 No, la asta trebuie lucrat.
Nu-i o alta lume, e aceeasi lume doar ca prezinta o alta fateta a ei. Ca zic io in putina cunostinta, ca UNI-VERS-ul trebuie sa cuprinda tot ce exista, ca altfel nu e "uni(c)". Si universul este lumea cu toate vazute si nevazute, descoperite si nedescoperite, este versiunea reala (singura) . E un nonsens si doar sa spui "multivers" . Cat despre variantele imaginare, ... n-ar trebui sa transformam halucinatiile in universuri paralele.
Sau poate ca tampeniile din computere si toata treaba cu realitatea virtuala s-a urcat la capu fostelor minti luminate.
Spui materie si energie, dar la modu real nu stim ce e una si alta, in plus cand intrii in detalii constati ca materia nu exista sub forma solida cum ne-am obisnuit sa credem, ca e tot energie, ca solidul e ceva ce pare a fi solid si in realitate e vorba de o densitate mai mare de atomi.
Vrei sa vezi ce e culoarea si constati ca nu e ce pare. Te uiti sa vezi ce e vantul si vezi ca nu exista ca ceva in sine.Este mai de graba un rezultat al miscarii atomilor (ce compun gazele din aer) sub influenta diferentelor de temperatura.
Si tot ce e palpabil are la baza ceva ce nu poate fi palpat, iar toata aroma si miscarea poate exista doar pe fondul temperaturii. Insa temperatura nu este ... nu este desi toate tin de ea si fara temperatura optima viata nu poate exista si nici miscarea electronilor in jurul nucleului .
Desigur ca ne putem preface in continuare ca solidul e solid si ca planul de azi, maine va fi dus la indeplinire, Insa e prea putin lucru sa traiesti doar prin prisma iluzilor autoinduse. Doresc sa inchei acum mica paranteza de dragul celor ce cred ca am deviat :)) de la peisajul alpin, ... desi n-am facut deloc asta.
In realitate nu doar ca n-ai muzica de fond ca in filme, dar nici nevoie de ea nu ai. Nu esti un personaj fictiv si nici esti dublat de cascadori.
Nu poti pasi stramb fara sa risti despartirea spiritului de trup. Nu inteleg la modu real notiunea de tragedie in sensul asta, mai cu seama ca este singurul lucru iminent si de care nimeni nu poate sa se indoiasca.
Totusi teama e (probabil) caracteristica cea mai cunoscuta fiintei umane.
Bun, urci. Dar daca nu esti decat victima a unor ambitii "inspirate" de un anume curent, daca nu faci altceva decat sa cauti un sens pe care in prezent nu-l distingi, atunci uiti ca a fi om presupune sa descoperi caracteristicile de baza macar. Pentru ca si capra urca muntele si vulturul zboara si manca din hoit.
Poate ca vei privi ascensiunea ca pe o calatorie mai profunda decat este sau poate ca urci de dragu locului si al sentimentului pe care ti-l confera mediul respectiv.
In oricare din cazuri, poti trai si fara sa urci muntele, de fapt poti trai si fara mananci un mar toata viata. Insa daca tot faci treaba asta, asigura-te ca te ajuta sa pricepi mai bine ceva sau ca te apropie de ceva ce seamana mai mult a OM.
Nu dau sfaturi acum, doar sugestii. Sfaturile le las pentru tura si au de-a face strict cu modul de abordare a unei ascensiuni, in anume context si doar daca este nevoie.
Urci muntele si stii bine ca sus nu este nimic, dar spui ca "americanul", ca scopul pentru care o faci este sa te simti ca zeii. O prostie, te droghezi cu senzatii, ca si aia de se arunca in corzi. Indiferent ce drog folosesti, daca senzatie cauti, esti dependent, deci esti victima.
Insa daca urci sa aduni denumiri de munti intr-o lista ca sa ai ce prezenta lumii, e cel putin la fel de ieftin.
Nu stii tu nici acum ca oamenilor le place fotbalul si ca nu n-au treaba cu alpinismul ? Si chiar de le-ar pasa tot nu e o treaba decenta sa te lasi fraierit de curentul asta cu "popularitatea" . Marile expeditii ce aveau ca scop noi descoperiri s-au cam terminat . Extrem de rar mai auzi de cate una. Nu e nevoie sa inlocuiesti treaba aia cu ceva fals. Acum urci la munte din cu totul alt motiv. Mergi unde iti permiti si urci ce poti.
Nu trebuie sa fi cel mai tare si nici sa faci ceva doar pentru a avea cu ce te afisa undeva.
Pentru ca omul e fiinta plapanda si chiar daca doreste sa afiseze duritatea otelului, totusi se poate frange la cea mai mica atingere. Iar lucrul asta ar trebui sa ne responsabilizeze.
Sentimentul este doar o unealta cu care daca se lucreaza corect se pot face multe lucruri bune, insa cand unealta asta devine dominanta atunci ratiunea paleste.
Muntele poate sa fie locul in care om cu om poate invata ce inseamna valoarea vietii sau cel putin un anume sens al ei.
Sunt clipe in care el isi da seama ca trebuie sa puna lucrurile in ordine, in ganduri si simtire.
Desigur ca nimic nu-ti va rapi bucuria cand ajungi sus. Este cumva o rasplata meritata pentru efortul depus.
Aici unde nu mai este paravan care sa obtureze zarea, zambetul este caracteritic fiecaruia indiferent de modul in care reuseste sa analizeze si sa distinga elementele cu care interactioneaza.
Nu poti sta mult pe varf si asta ar trebui sa fie o lectie la care nu-i bun sa lipsim. Varfurile nu sunt facute pentru a fi locuite ci sunt facute pentru a oferi deschiderea si pentru a ne orienta.
Coborarea nu este mai lipsita de "condimente" decat urcarea . Aici elementele de baza e bine sa fie rabdarea si atentia.
Daca mergi cu bagare de seama, pe coborare poti observa inclusiv detaliile ce la urcare ti-au scapat, dar vei descoperi si ca locurile apar diferit.
Dependent de hrana din tot ceea ce inseamna asta si pe toate planurile posibil, omul se bucura cand ajunge la ceea ce considera loc de odihna.
Bucuria comporta multe dimensiuni. Spre exemplu una este provocarea si alta este tihna, iar ele se simt bine doar una in completarea celeilalte.
Muntele schimba omul, poate intr-un fel asemanator cu o scoala. Curiozitatea este inca o caracteristica foarte raspandita intre oameni, un alt instrument care utilizat cu bun simt poate aduce beneficii.
O invatatura de inceput este ca cine vrea sa vada muntele tre sa stie ca atunci cand este pe el nu-l poate vedea.
Doua mari priviri la care avem acces - muntele si forma lui cand suntem la departare, iar cand suntem deja pe el, vedem orice altceva din jurul sau.
Iar cine doreste sa il simta sub picioare va trebui sa renunte la a se mai uita lung la munte si sa inceapa sa miste in directia lui pana ce acesta devine nevazut si fiinta lui incepe sa se contopeasca cu muntele asemenea unei pietre, dar a unei pietre vii, capabile sa schimbe locatia, sa aleaga, sa analizeze si sa traga concluzii.
Si asta ar fi prea putin daca uita sa admire, sa cugete, sa multumeasca si sa continue.

3 comentarii:

Alin spunea...

Poetic si filosofal in acelasi timp. Tre' sa mergem odata la munte si sa povestim :)

Valentin Dan spunea...

Frumos, foarte frumos. Unde s-a desfasurat tura ca pe la noi, sigur nu a fost?

micul mester spunea...

prin alpi