sâmbătă, 27 septembrie 2014

visul devenit realitate

Sa vedem daca vorbesc de visul meu sau al nostru, ca io am visat si ca zbor si ca ma inec, astea inca nu s-au materializat.
Ziceam ca ies la padure de mic si e limpede ca tot de mic mi-a placut arcu si prastia. Dar neavand arcasi in familie a trebuit sa mai treaca mult pana ce s-au adunat informatiile, timpul, mintea si dorinta suficient de mare sa se infaptuiasca.
Se trage in ziua de azi cu tot felul de arcuri, am tras si io. Dar asemenea umblatului descult prin iarba, niciuna din trageri nu o egaleaza pe cea cu simplul arc din lemn . Nu are precizia si viteza arcurilor compund si nici nu se impacheteaza asa ingramadit ca cele demontabile, insa e cu totul alta dimensiune. Acum bucata de lemn a capatat o forma noua si o data cu ea o alta intrebuintare.
E foarte usor si e capabil sa arunce sageata cu suficienta forta incat sa nu semene cu o jucarie. Apropo de jucarii, arcul e o arma si asta impune utilizarea lui dupa niste reguli stricte.
Asa ca io prefer sa vad arcul si sagetile din lemn. Sa le stiu ca-s facute de aici din padurile noastre.
Penele le culeg tot de prin paduri si mai cer de pe la oamenii ce tin pasari prin ograda.
Oricum gasesti si sa le cumperi de-a gata ori pe parti si ti le faci cum doresti.
Arcul asta e din lemnu de corn luat de la inceputul anului. Ii spun corn din acelasi motiv cum si gorunului ii zic stejar (ca sa simplific), mai exact e (Cornus sanguinea) sau sanger.
Apai am tras cu el azi si mi-a placut cum se misca. Au si astea mai inguste farmecu lor.
De fapt si la treaba cu arcul e mult mai mult decat trasul in sine. Apreciez intreaga calatorie de la gasirea si pregatirea lemnului, la fabricarea arcului si a sagetilor pana la tras si nimerit.
Asemenea mancatului cu lingura de lemn si trasul cu arcul de tipul asta transcende dimensiunea pragmatica a utilitatii obiectului in sine.
Bun, sa ne intelegem ca e ca si cutitele, inca nu mi-am facut un arc pe care sa zic ca il tin. Doar le-am probat pe astea ca sa stiu ca fac treaba. Dar na, am in plan sa-mi fac unu cu care sa ies.
Iar inteleptul spuea - "Modul în care poţi iubi ceva este să realizezi că poate fi pierdut".
Poate ca asta este inca un motiv pentru care indragim florile. Nu doar ca vestesc anotimpuri si nu doar ca raspandesc culoare si parfum, dar fragilitatea si efemeritatea lor ne trezesc o sensibilitate anume ce nu ne lasa sa trecem nepasatori.
 Da, pai toamna asta daca am vreme o sa mai fac, ca lemn am de iarna trecuta.
Cu arcurile este mai ceva ca la linguri si cani. Mai cu seama ca io chiar nu vreau sa laminez nimic pe lemn. Ori iasa asa cum e lemnu, ori de crapa, asta este. Stii bine ca din fata nu se indeparteaza materilul ci tre sa ai o fasie compacta pe toata lungimea lui. Ei bine aia n-ai voie sa o lovesti sau sa o zgarii. Nu spun ca e ca bibeloul, dar nici nu poti sa tragi cu el cum vezi prin filme.
Nota: nu mai invata prostii din filme !!! Antreneaza-ti mintea sa discearna intre realitate si fictiune.
 Cum zicea mesterul de arcuri -  "cine n-a rupt arcuri  n-a facut arcuri".
In plus au si astea o viata a lor care mai poate fi mentinuta si in functie de modul in care le folosesti si le intreti.
Insa principalul aspect pe care doresc sa-l scot in evidenta este ca tragerea cu arcul primitiv (cum ii zic ei) nu este doar o activitate deosebita, ci efectiv te integreaza intr-o lume atemporala si macar pentru acele minute sau ore cat tragi esti exact ca ai de pe vremuri.
Lemn, piele, fibre naturale, frunze, ierburi, insecte, vant. Esti afara si ai toate sansele sa iti limpezesti mintea de gandurile apasatoare si nedorite ce ti-au fost inghesuite cu forta pe tot parcursul saptamanii.
Un motiv in plus sa iesi, o alta alternativa la a sta degeaba.

Niciun comentariu: