luni, 29 septembrie 2014

tot din categoria arcurilor paduresti

Isi face aparitia arcul asta din lemn de frasin. Ce sa zic, trage fain. Amu nici io nu-s asa pretentios si poate is o leaca si entuziasmat cu ele.
Treaba atat la facut cat si la tras e de exercitiu. Poate ca cel mai bun lucru cu care ramai dincolo de timpul petrecut in activitatile astea este rabdarea si atentia, precizia si dorinta.
Atentie insa la cum le utilizezi ca fiecare din ele poate sa fie o unealta folosita pentru a face ceva bun sau ceva rau. Mai bine sa faci ceva bun ...
Scopu meu nu-i sa fac arcuri foarte bune cum nu ma intereseaza sa fac nici cutite sau linguri exceptionale. Vreau sa fie functionale si practice ca omul sa isi poata permite si sa nu le considere un lux. Sa fie clar, nu ma intereseaza perfectiunea in nici un domeniu. Ala e alt sector si is altii care tind sa se ocupe cu asta si bine fac, ... cred.
Dintr-un alt unghi privit, scopul meu nu este promovez strict tragerea cu arcul , cioplitul sau alergarea, alpinismul, fotbalul, sahul sau mai stiu ce activitate de genul asta. Ci vreau ca dincolo de forma sa ating sufletul prin intermediul continutului. Vreau prin forma doar sa-ti sugerez ceva. Daca prin activitatile in natura te simti atras sa iesi , sa mirosi padurea, sa iti scalzi ochii in crestele muntilor, sa te apropii mai mult si mai mult de ceea ce se cheama om si care inglobeaza in sine caracteristicile divine nu pentru ca asa crede el despre sine, ci mai de graba pentru ca l-a creat dupa chipul si asemanarea Lui ...
Nu se poate sa inchid ochii, ca in realitate nu ochii ii inchizi, ci doar pleoapele cad  ...
Cum ziceam nu poti inchide ochii si sa vezi exteriorul pentru ca ochiul este taman organul de simt conceput special pentru acest scop.
Si sa vezi ce fain suna sageata in zbor. Cat ai zice"aer" s-a si împlântat.
Nu-i graba si mai ceva, sa nu ai pretentii de la inceput sa tragi cu sageata prin inel sau sa nimeri mereu numa galbenu. Sezi bland si trage numa ca in timp se imbunatateste si precizia, ... daca ai reusit sa inveti si tehnica corecta. Cu tehnica nu-i chiar usor, mai ales daca n-ai de la cine invata. Ca pe la noi cluburi nu-s. Asa ca meri unde poti si daca ai meseriasi pacolo cu atat mai bine.
Apai mai am unu lung in lucru, dar daca si cand va iesi aia nu mai stiu. Ce stiu insa este ca tre sa mai schimb locatia ca aici is cam multe pietre.
Despre alegerea locului am mai zis in mare si nu cred ca-i necesar sa repet. In plus exista manuale si ghiduri pentru cine doreste sa aprofundeze.
Cat despre intrebarea ta in ce priveste vanzarea arcurilor, practic de aia le fac sa le vand, insa momentan n-am cu ce le cantari si nu pot da decat date estimative si io nu procedez asa de regula. Amu daca ai avea posibilitatea sa le incerci, sa tragi cu ele si sa imi zici ca ala sau asta ti bun, aia ar fi altceva.
Da domle, e o calatorie faina si asta cu arcurile.

2 comentarii:

@iord spunea...

Mestere, mestere, ce ma mai intorci cu gandurile in padurile copilariei mele.
Acolo unde eu eram, pentru mine insumi, Winnetou sau Tarzan, Pardaillan sau mai stiu eu ce alt personaj al vreuneia dintre dragele mele carti.
Am trait si am crescut aproape ca Mowgli, doar ca pe alte meridiane. Apoi am patit la fel ca Tarzan cand a mers in lumea careia tot ea, lumea, ii spune "lumea civilizata" si aici, salopetele astea ale civilizatiei ma strang, imi sunt incomode, dar n-am fost in stare sa raman cum mi-as fi dorit sa raman. Am o gradina, langa o padure, si draga mi-a fost (si drag imi este, dar nu mai ajung) lupta cu padurea, cu padurea care isi baga la inaintare tot ce poate (curpeni, muri, carpeni, catina, etc) ca sa-mi cotropeasca locul, iar eu o indepartez cu grija si cu respectul ce i se cuvine. Dar, a mai ramas doar vis, pentru ca locul este "acolo" iar eu, sunt "aici", la o distanta mult prea mare pentru a ajunge, la locul meu, cu mainile.

Anonim spunea...

Fain comentariu tau @iord! De ceva timp ma atrag arcurile! Asa am ajuns si aici! Dind click pe o poza cu un arc!
Toate cele bune!