sâmbătă, 27 august 2011

O poarta catre viata

O poarta catre viata s-a deschis in momentul in care ne-am dat seama ca suntem cel putin in moarte clinica in spiritul nostru. Nu noi am deschis poarta insa noi alegem daca sa intram sau nu.
Similar as zice ca e cu iesitul in natura. Este acolo si astepta pe oricine. Dar am impresia ca putini sunt interesati sa vada dincolo de cortina de blocuri, fumul masinilor si imaginile prea colorate ale televizorului.
As minti sa zic ca ma supar ca nu-i multa lume lume la padure (de fapt nu prea e nimeni ! )
Postarile cu linguri si cutite inteleg de ce le pun, dar nu de fiecare data inteleg de ce le pun pe astea cu natura. Poate ca uneori incerc sa descriu ceva mai putin discutat si detaliat de cei mai multi, ... nu stiu.
Important e totusi sa vezi si alta perspectiva, asa ca macar si pentru asta si tot merita sa arunci o privire.
Si bineneteles ca daca am scapat in codru, am si gasit motiv sa sar in boscheti. Cred ca-i un fel de dependenta.
Cam in timpul fiecarei ture zic ca-i ultima de genul asta pe anul in curs, dar dupa cateva ore scap de spini, pietroaie, trunchiuri si ma vad in teren "umblabil" fara sa ma impiedic, clar uit instant.
Adevaru-i ca aici vad poteca mistretului. Aici vad urmele rasului,vizuina bursucului. Si tot aici se invata mintea ca acolo unde altii spun impenetrabil tu sa zici greu penetrabil, ... dar merge.
E important macar la fiecare ora de taras si sarit sa faci cate-o pauza sa no iei razna. Razna, ... ma refer sa nu disperi ca nu mai iesi de acolo, sa nu te cuprinda claustrofobia. Pentru ca e atat de aglomerat si atat de lent si agatat te misti cateodata incat ai impresia ca nu prea inaintezi. Ei bine aici lucrezi psihicul.
Asa ca mai privesti in luminisuri fluturii.

Am gasit fagul asta scris pe el din 1931, a trecut ceva vreme. Poate e nesemnificativ, dar eu prefer sa-l numesc moment istoric.

Si daca tot ii plin de spini, de ce sa nu profit si de roade. Platesc cu sange murele, asa ca sunt cele mai dulci de pana acum.

Pauza de masa pe bustean, in linistea padurii, clipa unica.

Iti poti aminti orice, poti chiar discuta orice (nu-i cazul meu acum, ca eram singur), poti barfii ceva, poti dezbate metode, echipamente, emisiuni tv. Sau poti sa fi si cu mintea si spiritul aici unde esti si cu trupul.

Ce pierdere e sa te aflii cu trupul intr-un loc pur iar mintea ta sa calatoreasca la nimicuri. Omul neimplinit acasa gandeste la padure, iar la padure e cu mintea acasa ( :)), pasta te las so iei in gluma sau in serios, cum doresti).

Cert e ca omul are puterea sa faca dintr-un moment ceva banal sau poate sa-i dea o incarcatura deosebita.

Gandul efemeritatii acestei vieti si al incertitudinii clipei urmatoare ma determina sa-mi iau un moment de inchinare si multumire.

Tu poti alege daca ceea ce faci e ceva deosebit ori poti sa faci doar lucruri ce te nemultumesc, depinde cat esti de pretentios.

Momentan nu merge alergarea, ceva defectiune tehnica.

Imi aduc aminte educatia pe care singur mi-am predat-o : "Alearga fiecare tura ca si cum ar fi ultima, ... intr-o zi una din ele chiar va fi ultima".

Ma refeream la a constientiza unicitatea momentului si a-i acorda importanta cuvenita. Daca ultima alergare a avut loc deja, e bine. A fost una reusita. Dar daca va mai fi vreuna, cu atat mai bine.

Si pasarea zboara doar atata vreme cat are viata si aripi sanatoase. Dar ce pacat ar fi ca o pasare sa nu zboare din motive cum ar fi rutina zborului,se schimba moda, plictiseala generalizata, lenea, etc.

Daca ai aripi, zboara. Daca ai minte gandeste, daca ai inima iubeste. Si daca ai padure aproape ... stii tu.

Un comentariu:

dodoGforce spunea...

din pacate suntem destul de plictisiti de viata ! preferam sa deschidem televizorul si sa vedem drame de viata regizate in platouri, sa credem ca traim ce regizeaza altii acolo .... doar facand noi, lucrurile astea, putem sa aducem multumire spiritului si sa spunem ca suntem oameni adevarati ... dar e important sa o facem asa cum spunea-i tu ... mie de exemplu dupa 3 zile pe balta, nu imi mai vine sa ma intorc in oras, simt ca ma apasa tavanul si tot zgomotul din jur ... oooohh ! cine nu a simtit racoarea diminetilor de vara chiar a pierdut mult, e sublim sa vezi cum incepe o zi in natura ...