inca un gand

Umblu la padure, dar nu cu ochii inchisi. Nu urmaresc doar sa satur cateva dorinte de culoare, de miscare, curiozitate, noi cunostinte despre natura, sa mananc, sa dorm la aer, ci mai mult de atat.
Observ cum fiecare frunza cade cu un rost. Cum fiecare mugur creste tot cu un scop. Vad lucrurile asezate si organizate in asa fel incat sa angreneze un mecanism foarte complex, ... cel al vietii.
Apoi merg mai departe si imi permit sa gandesc cum si indianul gandea, la lucrurile nepieritoare.
Ideea continuitatii vietii dincolo de perdeau numita "moarte" imi este pur si simplu de nestavilit.
Refuz complet sa imi mai resetez mintea si sa gandesc ca si cum nu voi imbatranii niciodata.
Pai sunt oare orb ? Am uitat ca bunicul a plecat cu tot cu gandurile si ideiile lui, cu planuri si tot ce mai avea pacolo ? Nu ma intereseaza sa fac parte din marea categorie a celor ce doresc linistea "inimii" in inconstienta si uitare fortata. Politica strutului nu ma prinde si nici nu mi-a placut lenea niciodata (nici a mintii, nici a trupului).
Chiar logica simpla a "cercului" (ciclicitatea) imi zice ca frunza cade sa se descompuna, pentru a imbogati pamantul din care se vor hrani arborii ce vor face muguri.
Acolo unde dispare padurea se desertifica , apa dispare iar pamantul saraceste si crapa pana ajunge nisip si piatra seaca. Nu tre sa ma crezi pe cuvant, vezi padurile amazoniene, parcele mari taiate sa se cultive , apoi dupa 3 ani pamantul saraceste si alta parcela urmeaza sa fie taiata.
Am inteles chiar si cu mintea mea de copil ca din nimic iasa nimic. Din viata in schimb izvoraste tot viata.
Acolo unde este apa este padure si unde este padure este apa.
Arborii retin apa. De la padure curg izvoarele cu apa rece si curata. Tot de la padure ne vine aerul de respirat.
Mutand toate astea in interior, ma umple un sentiment de bucurie si simpltate greu de descris chiar si cu ajutorul metaforelor si comparatiilor.
Si ma gandesc cate putem invata chiar si privind frunzele cazute.
Practic, nu frunzele si nu modul in care se succed anotimpurile an de an, nu circuitul apei in natura si nici alte minunatii, ci modul in care ne raportam noi la toate aceastea are sau nu impact asupra mintii si a spiritului fiecaruia din noi.
Si-mi rasuna in minte vorbele unui om ca tine si ca mine, dar care s-a raportat corect la viata si zicea cam asa :
"Dacă nu vezi pe Dumnezeu, nu înseamnă că nu există. Poate înseamnă că tu eşti orb. Orbirea nu e o calitate. Este doar absenţa luminii."