marți, 8 noiembrie 2011

la munte miroase a iarna


E cum iti spuneam - "un munte intre munti". E varful de legenda. Muntele in care toti isi doresc sa simta si latura mistica.

Nu doar umblatul, urcarile si peisajul, dar si racoarea si vantul sunt elemente caracteristice zonei montane. De aia is muntii sa-i urci si sa-i umblii.
Nu-i frig ziua, dar nici cald noaptea.
Tenda cortului e imbracata cu cristale fine. Apa din oala de inox e inghetata. Vantul trage in creasta si nu te lasa sa stai intr-un loc. Te indeamna sa iei atitudine.
Departarile arata tot creste. Zapada e inca putina si inghetata. Abia peste 1900 m o poti simti sub bocanc.
Refugiu nou se facu. Au muncit baietii si inca mai e de lucru la el (izolatia intre barne), ca altfel la iarna are sa fie multa zapada viscolita in el.
Dar nu pot sa nu observ cum un astfel de adapost face dintr-un loc salbatic unul primitor.

Bocancul de vara nu e tocmai potrivit pe urcarile inghetate situate in partea muntelui pe care soarele nu o vede.
Ne amintim cum iarna e mai usor sa gasesti apa decat vara si mai la indemana, dar ai nevoie de arzator.
Apoi mai ai nevoie si sa-l feresti de vant. Daca ala pe gaz il poti folosi si-n cort, a pai asta pe benzina in nici un caz.
Lumini in geam se zaresc in miez de noapte. Luna incompleta raspandeste raze calde in aerul rece si vantos.
Urme de urs si vulpe si vorba lu Sebi, o pasare, ... (lipseste predicatul din propozitie ?! , lasa-l in pace )
Si vanturi ce face omul sa se incline precum molizii cei inalti, dar nu in directia lui, ci contra.
Pozitiile comice devin firesti, ca mijloc de adaptare .
Perdele reci de ceata invaluie totul, respiri ceata.

Dar pentru ca e obisnuit cu incheieri cat mai optimiste, ii las imaginea muntelui cu o zi inainte.
Cand soarele singur lumineaza si incalzeste piatra atat cat poate.
Sa vina, sa vina iarna. Sa ninga mult, sa fie stratul gros.
Dar pana una alta mai avem de lucru la padure. O cam picat frunza si se anunta ceva tura de mesterit.

Niciun comentariu: