miercuri, 30 noiembrie 2011

viata ca focul


Inca una pe care no uit nicicum :
"In natura nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma"
Ce-i cu asta ?
Pai cum ce-i ?
Auzi tu-mi raspunzi la o intrebare cu o alta intrebare ?
Deseori.
Orice trezire din "coma" (sau adormirea simturilor de tot felul) aduce constientizarea ca dincolo de ceea ce vedem e mai mult decat vedem.
Crezi ca nu ? Oare nu cumva asa crede si cartita? Si are ea dreptate ?
Ce iluzie sa cred ca in spatele peretelui nu-i nimic doar pentru ca eu nu vad prin el.
Pai o motivatie puternica de a urca muntele este tocmai sa vad ce-i dincolo de creasta. Oare cum arata peisajul ?
Oare unde se duce flacara cand lemnul se mistuie ? Ca nu dispare ci se transforma , nu ?
Inca mai punem intebari la care am primit demult raspusuri pe care nu le putem (ori nu vrem) sa le acceptam.
Daca ai avea ocazia sa pui o singura intrebare , indiferent care si daca ai avea certitudinea ca ai primi un raspuns corect, ce-ai intreba ?
Intrebarea este un instrument extraoridnar care daca este folosit cu Bun Simt (ce-i ala , am mai discutat) va deschide multe porti. Insa ca orice unealta ascutita si intrebarea poate taia (despica) adanc in asa fel incat sa rupa orice legatura cu Adevarul.
Asa ca o data aflat un raspuns, alte doua-trei intrebari se nasc.
E nevoie de echilibru precum cel al unui om care umbla pe "sarma", dar transpus la nivel mental. Nu intrebi mult sa nu pari prost (ca nimeni nu pierde vremea cu prostii, ca ei intreaba apoi uita si intreaba iarasi acelasi lucru), dar nici prea putin ca risti sa nu aflii (ignoranta cronica).
Indiferenta este coma de care iti ziceam mai sus.
In rest, daca toate se transforma, ce se intampla cu viata ?
Ai inteles deja ca omul apare din ceva foarte mic si creste conform unui program bine stablilit.Celula langa celula, toate se tin strans pana ce dau forma determinata.
Omul, traieste si face prostii pana moare. Moare, ... moare trupul si se descompune ingrasand pamantul, ca sa dea mere de soi livada.
Dar viata, sclipirea din ochi, de unde vine si incotro se duce ?
E viata oare ca flacara care cat are ce arde lumineaza si incalzeste , iar cand a ars tot se retrage numa ea stie unde ?
Viata e miscarea ? dar ce e spiritul ? Aa, stai, ca am uitat, ala nu exista, e doar o inchipuire filosofica, ca doar nu se vede !
Nu se vede dar se simte, la fel ca vantul.
Copilul ca sa priceapa lucrurile le desparte . Cele pe care le intelege ii plac, iar despre celelalte fie intreaba , fie le uita (pana afla raspuns, intelegere) ca nu cumva sa fie prea framantat.
Dar omul creste si o data cu el e bine sa-i creasca si "mintea".
A pastra copilul in tine nu inseamna deloc oligofrenie, ci mai de graba a pastra cat mai mult din inocenta, din sinceritate, din entuziasm.
Treci la postarea cu padurea daca te-ai plictisit :)) .
Pentru care ramane, inchei cu intrebarea :
Un' te duci cand pleci de "aici" ?
Unde ? la o bere ?! :)) , dar vezi ca - aici - e cu ghilimele.

tre sa o iei cu tine

Asta e cioplita la padure, sus in Semenic. Din salcie capreasca (despre lemnu asta am mai scris io, dar gasesti si pe net si daca nu, ma intrebi) am facut-o ca mi s-a parut potrivit pentru cana. E usoara si destul de tare. Iti spuneam ca salcia e de multe feluri (specii), ca mesteacanul,stejarul, frasinul, etc.
Asa-i si cu salcia capreasca ca si cu gorunul. Salcia capreasca e mult mai tare ca alte specii de salcie, cum gorunul e mai tare ca alte specii de stejar.

Imi iau una dinasta cu mine cand ies si din ea beau si ceaiul si apa si ce mai am pacolo. Ii faina ca nu i se incinta peretii ca la cana de aluminiu care-ti arde buza.
In rest e cum o vezi si daca vrei alte detalii privind dimensiunile, pretul sau alte detalii, da-mi de stire pe mail.

marți, 29 noiembrie 2011

lingura de lemn - prieten pe termen lung

Ca stii care-i treaba, se apropie sarbatorile si poate vrei sa faci vreun cadou desebit, ... daca nu altora macar tie.
O lingura buna este si asta din frasin.

E lingura sa mananci cu ea, dar sa mananci cu placere. Are marime medie si peretii mai subtiri. E pe cat de usoara, pe atat de rezistenta.
Si lemnul are dungile alea tare faine.
I-am dat o gaura cu fieru rosu sa intre snurul din piele.
Daca ti-o place, ori alta din lista, da-mi de stire pe mail si-ti trimit detaliile (mai zic din cand in cand si treaba asta, ca poate vine omul de curand paici si nu stie ca toate de pe blog is de dat).
Pana la vreo cana sau urmatoare lingura va zic sanatate si numa bine.

da

Temperatura scade o data cu lumina. Pe apus se vede patura plina de nori si culori portocalii sau de care or fi, ca oricum nu prea stiu culorile.
In ceata e umed si inghetat. Cristale se agata fara efort de orice crenguta si de frunza cazuta si necazuta.
Poteca sau nu, padurea e presarata cu urme de pasi. Inca nu suntem singuri in paduri, inca nu au disparut nici copacii, dar parca ai mari sunt tot mai rari .
Soare strapunge perdeaua fina si incalzeste obrazul.
Acele se desfac si cad ca si cum ar fi primit porunca. Caciula se umple de ele si parca ninge, ... dar nu prea.
Cainele scoate omul la plimbare. Pai el mere inainte , nu ?Treaba-i ca luam lemn de mar, lemn dala bun. Am dat de o craca mai zdravana, rupta si uscata, numa bune de cioplit.

Apoi daca-i rost de cioplit, toata lumea ciopleste. Unu in lemn, altu in os, mere treaba si iasa lingura.

lin-gurita

Ii lingura pentru asta micu al tau. Sa manance si sa creasca mare si sanatos si sa urce la munte.
Din lemn de cires am facut-o. Ti-am pus-o langa asta de nuc ca sa iti dai seama cat de cat de dimensiuni.
E lingura rotunjoara (n-are nici o muchie ce ar putea rani) si solida, dar are cupa potrivita.
Si te intrebi poate ce va fi cu lingurita dupa ce ala micu mai creste ?
Pai stai linistit ca o sa fie buna si la urmatorul (fratesu/sorasa) .

luni, 28 noiembrie 2011

un ban

Am sa incep cu vorba asta :
" Nu este surd mai surd ca cel ce nu vrea sa auda, nici orb mai orb ca cel ce refuza sa vada."
Si ma gandesc ca surd si orb e omul cand vine vorba de cu totul altceva decat la zdranganitul si "sclipirea" banului.
Dar continui cu :
"Când câinele are bani, i se spune: “Domnule câine!”.
Din pacate e adevarat. O forma foarte comuna de respect e castigata prin teama dar si prin influenta sustinuta de avutii (e simplu, n-ai bani, n-ai nici "relatii").
Influenta - termen devenit respingator prin faptul ca reflecta in el moduri de rezolvare rapide, si usoare, "ocolitoare" fata de calea obisnuita, de mersul normal. Am auzit chiar ca legea , Legea ! e lege doar pentru unii, pentru altii ...
Banii sunt doar moneda de schimb si nu rodul muncii. Munca se materializeaza prin mancare, adapost, intretinere,etc. E bun banul ca nu tre sa cari o carurta intreaga de lucruri la sfarsitul lunii, ci doar un mic teanc (se pare ca foarte mic, ... la noi romanii :)) ). Banii sunt facuti sa usureze schimburile intre noi. Insa el in sine are valoare doar pentru ca ai ce si de unde sa cumperi de el.
"Cu punga plina de bani tot mori de sete fara apa in desert."
Banul nu incalzeste si nu infrumuseteaza. Nu iti da fericirea si nici multumirea, ... nici macar nu o intretine (cum bine am fost invatati). E doar o iluzie ieftina.
E drept ca omul satul nu are stresul pe care-l are flamandul, insa asta nu-l face imun la depresii,isterii, egoism, etc.
Omu-i narod ma. Daca n-are, striga ca nu are. Cand are prea mult incearca de toate pana ce constata ca nimic nu-l satisface, apoi se simte neimplinit si gol (pe dinauntru). Daca n-are e invidios (pe altii). Daca are devine indiferent (tot fata de altii).
Lucrurile au doar atata valoare cata le acordam. Ca orice lucru intrebuintat corect, banii sunt buni. Dar ca-n orice lucru si banii prezinta pericolul de a ne raporta complet eronat pana intra-colo incat sa ne dam viata sau sa luam viata altora pentru ei ! Nu crezi ? Trezeste-te.
Nu la banut e problema, ci la tine. Da ma, nu guvernul e de vina, nici vecinii, nici seful si nici ceilalti. Toate sunt exact cum doresti sa le vezi.
Modul in care te raportezi la ele si la ei, iti da linistea sau iti ia orice farama de pace. Singur iti "plantezi" in minte invidia, nemultumirea cronica si indiferenta fata de cei din jur.
Apoi imi aduc aminte si de vorba asta :
"Avarul strânge bani pentru rege, hoţi şi foc."
Nimeni nu pleaca de "aici" cu buzunarul plin.
Apropo, pentru tine care esti si mai frumos si mai inteligent decat toti ceilalti si care ai facut tot ce ai prin propriile forte si ai tot meritul ! sa sti ca "dincolo" nu se accepta mita. Te anunt de pe acum ca vei trai o mare dezamagire cand ai sa constati ca pilele si cunostintele de tot felul nu pot interveni cu nimic in a primi vreun loc mai bun ori alte favoruri.
N-ai fost tu in prima zi tot asa mic si gol ca mine sau ca asta, nimicul ! ce intinde mana si ne tot deranjeaza cand iesim la oras ?
Accesoriile nu fac din om mai om si nici lipsa lor nu fac pe nimeni neom, desi asa ar putea sa para. Ceea ce cu adevarat ne schimba in bine ori rau este cum ziceam, modul in care ne raportam la situatie (atata o sa-ti zic pana bagi la cap, ... cine stie poate pana la final am sa pricep si io).
Daca cineva acolo ingheata sau pica din picioare de foame, este pentru ca eu mananc mai mult decat pot si am 5 dulapuri cu mult mai multe haine decat port.
Dar ce prostii is astea ? zice omul si tot el zice :
- iar ne oboseste cu zgandariri de constiinta. Lasa-ne domle in pace si vezi de treaba ta !
Ce sa zic, asa o fi. Insa nu pot sa nu observ in marea de confuzie cum valori morale se altereaza, cum standardele oscileaza. Apoi observ si ca ne tot adormim cu tot felul de activitati de 1 ban, menite sa ne ocupe absolut tot timpul, ca nu cumva sa mai avem vreme sa vedem si pe altul.
Inchei cu inca ceva ce am observat si peste care nu trec usor :
Am observat ca de lipsa de bani se plang toti, ... nimeni din lipsa de intelepciune!
Dar na, ce intelepciune, ce tot vorbesc acolo, ... la ce mai e buna si aia ?
E buna, ca fara ea nimic nu se obtine, nimic de durata, nimic esential.
Concluzia: Ai un ban ? "Cumpara" intelepciune de el si va fi cea mai buna investie cu putinta.

marți, 22 noiembrie 2011

in codru

Fiindca intram in padure la lasarea serii si umblam noaptea printre copaci mici si mari, trecem o vale , urcam un deal evitand drumurile forestiere si potecile, habar n-avem unde ne oprim si ce vom gasii. Insa aflam loc bun de adapost taman langa un izvor.
Conditiile ca un loc sa fie bun de campare sunt multe. Vrem apa si lemnul aproape, vrem sa avem covor gros de frunze si sa nici nu ne cada copacii mari in cap cand bate vantul.
Apropo de vant, cand se porneste clatina pe ai mari pana ce se lovesc unii de altii.
Nu putini cad smulsi din radacini. Pana ce nu asisti la caderea vreunui astfel de gigant si pana nu esti acolo sa simti senzatia de a fi expus (la pericolul de a fi strivit), e greu sa intelegi de ce e esential sa alegi loc ferit.
Imi aduc aminte ca alergam si am prins vanturi tari si in vajaitul naprasnic deodata se cutremurau toate cand cadea cate-un molid dinala imens ori vreun fag. Cu inima cat furnica si privirea pe sus grabeam ritmul doar doar apuc sa ies . Dar de fapt treceau orele si tot in padure eram si tot alergand.
Am patit nu o data incercand sa ma feresc de vant, ma trezeam ca ajung de unde am plecat.(instinctul de a ferii fata de vant te deremina sa faci un cerc mare)
Dar asta pateam de regula pentru ca nu urmaream sa ajung undeva anume. Insa daca vreau sa ajung rapid atunci iau busola. In lipsa ei folosesc semnele.
Ca sa te orientezi (daca nu e ceata si nici intuneric) e bine sa vezi la departare, sa-ti alegi directia si apoi sa cauti s-o pastrezi. Te urci in copac si vezi departe, ca de jos n-ai sanse sa vezi prin padure.
Adapost rapid poti gasii si la radacina arborilor. Un pic de curatenie, un mic foc in fata si n-ai treaba.
Insa pentru ceva mai mult confort si o oarecare siguranta e mai mult de lucru.
Cu unelte potrivite treaba merge mai bine si ma rapid. Pregatesti "casa", vatra si rezerva de lemn si apa. Restul mesteritului in tabara se desfasoara intr-un mediu caldut, placut, unde putem povestii tot felul de intamplari si amintiri.

Noaptea dupa cina cioplim langa un ceai pana ne ia somnul.

Apropo de somn, atata lemn o bagat asta la un moment dat ca am crezut ca-mi ia foc spatele :)) .
Timp frumos, peste asteptarile noastre. Tot inghetat dar senin si fara strop de vant.

Musuroiul fumegand.
Apoi o alta noapte .


Si o noua dimineata.
Uneori nu ne vine sa ne ridicam din "pat" mai ales daca nu-i de umblat in ziua respectiva. Asa ca mai punem lemne sa arda, sa fie cald si poate mai povestim.
In cateva ore vremea se schimba . Norii coboara si ceata acopera crestele. La vremea aia insa eram deja in microbus.
Suntem in drum spre casa, dar cu gandul tot la padure.

luni, 21 noiembrie 2011

inca un gand


Umblu la padure, dar nu cu ochii inchisi. Nu urmaresc doar sa satur cateva dorinte de culoare, de miscare, curiozitate, noi cunostinte despre natura, sa mananc, sa dorm la aer, ci mai mult de atat.
Observ cum fiecare frunza cade cu un rost. Cum fiecare mugur creste tot cu un scop. Vad lucrurile asezate si organizate in asa fel incat sa angreneze un mecanism foarte complex, ... cel al vietii.
Apoi merg mai departe si imi permit sa gandesc cum si indianul gandea, la lucrurile nepieritoare.
Ideea continuitatii vietii dincolo de perdeau numita "moarte" imi este pur si simplu de nestavilit.
Refuz complet sa imi mai resetez mintea si sa gandesc ca si cum nu voi imbatranii niciodata.
Pai sunt oare orb ? Am uitat ca bunicul a plecat cu tot cu gandurile si ideiile lui, cu planuri si tot ce mai avea pacolo ? Nu ma intereseaza sa fac parte din marea categorie a celor ce doresc linistea "inimii" in inconstienta si uitare fortata. Politica strutului nu ma prinde si nici nu mi-a placut lenea niciodata (nici a mintii, nici a trupului).
Chiar logica simpla a "cercului" (ciclicitatea) imi zice ca frunza cade sa se descompuna, pentru a imbogati pamantul din care se vor hrani arborii ce vor face muguri.
Acolo unde dispare padurea se desertifica , apa dispare iar pamantul saraceste si crapa pana ajunge nisip si piatra seaca. Nu tre sa ma crezi pe cuvant, vezi padurile amazoniene, parcele mari taiate sa se cultive , apoi dupa 3 ani pamantul saraceste si alta parcela urmeaza sa fie taiata.
Am inteles chiar si cu mintea mea de copil ca din nimic iasa nimic. Din viata in schimb izvoraste tot viata.
Acolo unde este apa este padure si unde este padure este apa.
Arborii retin apa. De la padure curg izvoarele cu apa rece si curata. Tot de la padure ne vine aerul de respirat.
Mutand toate astea in interior, ma umple un sentiment de bucurie si simpltate greu de descris chiar si cu ajutorul metaforelor si comparatiilor.
Si ma gandesc cate putem invata chiar si privind frunzele cazute.
Practic, nu frunzele si nu modul in care se succed anotimpurile an de an, nu circuitul apei in natura si nici alte minunatii, ci modul in care ne raportam noi la toate aceastea are sau nu impact asupra mintii si a spiritului fiecaruia din noi.
Si-mi rasuna in minte vorbele unui om ca tine si ca mine, dar care s-a raportat corect la viata si zicea cam asa :
"Dacă nu vezi pe Dumnezeu, nu înseamnă că nu există. Poate înseamnă că tu eşti orb. Orbirea nu e o calitate. Este doar absenţa luminii."

luni, 14 noiembrie 2011

sa mancam cu lingura de lemn

Lemn bun frasinu asta. E cealalta jumatate a butucului, adica sora lu aialalta.


Si ma gandeam ca e o treaba si cu pozele astea. Adica unii le fac atat de bine incat din imagini reiese obiectul ca fiind mai tagator ca-n realitate, in vreme ce altii habar n-au sa scoata in evidenta ceva forme (no, io is in a 2 a categorie, in fine :)), ce vrei ma, ca n-am treaba cu fotografiile, mai bine merg la padure ).
Important e ca pot sa-ti arat chiar si asa lingura ce-am cioplit-o zilele trecute.
Pe coada "a ramas" nefinisata, cu urme de dalta.
Nu-mi dau seama cum iti pare la vedere, dar in mana sta bine.
E de marime medie ca majoritatea pe care le fac, pentru ca la dimensiunile astea merge cel mai bine sa manci cu ea.

Imi place mult frasinu ca-i tare si-l pot finisa bine. Lucrii o tara mai mult ca la altele, dar si tine mai mult.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

fosnete si (/in) ganduri

S-a ingrosat covorul de frunze si mersul aduce cu sine si un zgomot de fond. Acum nu mai pot sa ma apropiu de vreo caprioara fara sa ma auda si nici nu pot auzii in jur decat daca stau complet nemiscat.
Zic in gandul meu - multam Doamne pentru inca o zi frumoasa - si o iau la picior.
Ne plac mult culorile de toamna, poate si pentru ca nu dureaza prea mult. De fapt frunzele o data cazute, incet incet isi pierd culorile vii si devin cam la fel (de monotone).
Chiar daca sus nu mai is frunze, totusi inca n-am scapat complet de tufele de mure, zmeura si nici de scaieti si urzici.
Dar imi place ca pot vedea mai departe. Ma orientez mai usor acum.
Si ma uit la el saracu, de ce o fi iesit afara? Era clar ca nu poate sa scape inghetului.
Probabil ca o fost vremea sa plece, ...
Nu a mai plouat demult. Lemnul uscat e usor de gasit. Focul se aprinde imediat, iar apa calcaroasa fierbe repede, lasand pe fundul oalei un "mal" albicios.
Timp in care scot si finizez o lingura de frasin. Mi-am facut si cata unt de arahide acasa si am zis ca mere bine cu biscutiti la padure.
Ziceam de foc. Mare atentie cu el. Ca tot ce-i pe jos arde bine si repede. Nu ne jucam. Daca ai gatat cu el, te asiguri ca jarul e stins complet si risipit, iar locul acoperit frumos cum l-ai gasit.
Daca nu ai vreme sa faci curat in urma ta, atunci sa nu ai vreme nici sa faci focul.
Uite ma ca si bradului i se ingalbenesc frunzele si cad ! Bradul, cum ii zic multi la molid, la pin, chiar si la tuia.
No, dar asta e larice si e singurul conifer ce pierde frunzele toamna .
In minte imi vin tot felul de ganduri. Se zice ca o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte. Exceptia de la regula este imaginea aratata unui orb. Pentru el 10 mii de imagini nu fac cat o vorba.
Ca imi ziceam, prea multe cuvinte, prea mare galagia. Dar din mai multe ai posibilitatea sa-ti alegi ce ti se potriveste, insa atunci cand toti tac, nu aflii nimic.
Echilibrul, ... cine-l stapaneste ? La noi (- cei pe care-i manca limba) echilibrul este ca si alergarea omului. Adica un continu dezechilibru si redresare. Un continu schimb al greutatii de pe un picior pe celalalt. Da-i bine, ca de aia avem talpa mare, ca pe copite tare greu ne-ar fi fost doar cu doua picioare.
Cand zici, regreti ca ai zis si ce nu trebuia, iar cand nu zici, te mustra constiinta ca ai avut ocazia si ai tinut doar pentru tine, cand de fapt "tortul" era pentru "invitati".
Eh, dar una peste alta a fost o zi deosebita (de oricare alta dinainte si dupa ea). Toate sunt deosebite, doar ca unele sunt mai deosebite decat restul .
Sincer sa fiu nu m-a interesat prea mult cat, ce si cine intelege ceva din astea.
Nu fac altceva decat sa expun cateva secvente (uneori principii) din viata, ilustrandu-le cu ajutorul cadrului natural.
Caut sa deschid o fereastra, macar si una mica, dar pe care daca privesti, vezi si altceva decat mizeriile de la televizor. Unde sa auzi si altceva decat barfe, scandaluri, invidii, etc.
In final tu alegi dimineata daca ziua ce urmeaza, va fi deosebita sau o treci langa restu pe care le uiti imediat.
Si cate ar mai fi de zis, dar ce conteaza, in final nu sunt decat semne negre pe fond alb.
Pozele insa sunt colorate frumos si in mare parte doar la ele te uiti, ... te uiti si maine uiti.
Nu natura este refugiul, ci mintea. Nu primavara aduce optimismul ci mintea fiecaruia. Mai e mult pana la primavara. Nu mai incerca sa-ti impui o astenie de toamna, ca nici macar nu-i vreme umeda.
Umbland noaptea asta prin padure, am vazut luna si era aproape plina. Era mare si portocalie. Atunci imediat m-am gandit ca indiferent ce o sa apara si ce se va schimba in lume, totusi unele lucruri desi le vedem atat de des, nu se demodeaza si nu se "ieftinesc" .
De aerul curat si cerul senin, de prieteni si de sanatate, inca nu ne plictisim.
Si inca un gand ce mi-a venit a fost ca scoala de fapt pe langa multe materii predate, care s-au cam sters din minte, a ramas un principiu solid, real.
"Scoala mai mult decat orice ma invatat sa invat, sa anazilez, sa observ, sa cantaresc, ... sa decid ? aia nu stiu daca m-a invavat".

miercuri, 9 noiembrie 2011

linguri de lemn tot anu

Imi era dor sa cioplesc din lemn de frasin. Lemn tare, stabil, asa mai deschis la culoare.
Am facut-o de marime medie . E simetrica si merge bine la tot felu de mancaruri. Cu ea mesteci bine in oala si mananci felu unu, doi, trei si cate or mai fi (nu stiu, ca la mine e simplu, nu-i pe feluri, manc si merg mai departe).
Cupa e incapatoare, nici prea adanca nici prea plata.

Din profil, ca sa fie si mai clar.
Ea si verisoara ei cana de cires.

Ca si celelalte si ea are husa din piele.

Lingura e buna sa mananci cu ea, apa sa o bei si muntii sa ii urci.

marți, 8 noiembrie 2011

la munte miroase a iarna


E cum iti spuneam - "un munte intre munti". E varful de legenda. Muntele in care toti isi doresc sa simta si latura mistica.

Nu doar umblatul, urcarile si peisajul, dar si racoarea si vantul sunt elemente caracteristice zonei montane. De aia is muntii sa-i urci si sa-i umblii.
Nu-i frig ziua, dar nici cald noaptea.
Tenda cortului e imbracata cu cristale fine. Apa din oala de inox e inghetata. Vantul trage in creasta si nu te lasa sa stai intr-un loc. Te indeamna sa iei atitudine.
Departarile arata tot creste. Zapada e inca putina si inghetata. Abia peste 1900 m o poti simti sub bocanc.
Refugiu nou se facu. Au muncit baietii si inca mai e de lucru la el (izolatia intre barne), ca altfel la iarna are sa fie multa zapada viscolita in el.
Dar nu pot sa nu observ cum un astfel de adapost face dintr-un loc salbatic unul primitor.

Bocancul de vara nu e tocmai potrivit pe urcarile inghetate situate in partea muntelui pe care soarele nu o vede.
Ne amintim cum iarna e mai usor sa gasesti apa decat vara si mai la indemana, dar ai nevoie de arzator.
Apoi mai ai nevoie si sa-l feresti de vant. Daca ala pe gaz il poti folosi si-n cort, a pai asta pe benzina in nici un caz.
Lumini in geam se zaresc in miez de noapte. Luna incompleta raspandeste raze calde in aerul rece si vantos.
Urme de urs si vulpe si vorba lu Sebi, o pasare, ... (lipseste predicatul din propozitie ?! , lasa-l in pace )
Si vanturi ce face omul sa se incline precum molizii cei inalti, dar nu in directia lui, ci contra.
Pozitiile comice devin firesti, ca mijloc de adaptare .
Perdele reci de ceata invaluie totul, respiri ceata.

Dar pentru ca e obisnuit cu incheieri cat mai optimiste, ii las imaginea muntelui cu o zi inainte.
Cand soarele singur lumineaza si incalzeste piatra atat cat poate.
Sa vina, sa vina iarna. Sa ninga mult, sa fie stratul gros.
Dar pana una alta mai avem de lucru la padure. O cam picat frunza si se anunta ceva tura de mesterit.