sa ies ca sa vad si poate sa inteleg ceva

Recunosc ca-mi plac foarte mult arborii.
Ma simt legat de ei, inca de mic.
Ma urcam in carpen si stateam cate-o ora doua si priveam toate de sus. Eram in padure, nu in parc. La Simleu la bunica, dar acela e un capitol incheiat. O data ce ea a plecat acasa acel loc nu mai e, dar sunt altele.
Ies ca sa misc, sa vad, sa contemplu, sa traiesc si sa vorbesc.
Unde misc? Ce sa vad ? Ce e de contemplat? Cu cine vorbesc, despre ce ?
Astea-s alte treburi deja.
Ideea e ca poti pierde o zi stand in casa sau la birt ori poti iesi afara.

Cum vad copacul, ma opresc in dreptul lui si-l studiez.
Asa creste el printre stanci, isi infige radacina in fisuri. Ii om aspru pinu asta.
Ma uit, ca intre astia gasesti modele excelente pentru bonsai.

Si ce deosebiti sunt mai ales acum, cand numa ei sunt verzi intre toti.

Apoi ajung in Doman. Recunosc ca-mi place si atmosfera sateasca. De aici si tot felul de imagini cu case, oameni si altele de la sat.

Uite, aici poti spune ca vezi o ruina, ... desi eu prefer sa vad un portal prin care privesc cerul.

Albastru de senin, culoarea preferata.

Umbland pe drumul de pamant, de partea cealalta de alimentara morman de peturi.

Nu te preface ca esti mirat, nici eu n-am fost deloc. Ne stim bine tara.

O sa mai treaca ceva vreme pana ce si satenii se vor obisnui ca-i diferenta intre gunoiul pe care-l aruncau acu 30 de ani pe vale si se descompunea (nu erau peturi, pungi, plasticuri pe atunci) si gunoiul modern, mult mai rezistent la intemperii.

Vad casele, simt mirosurile. Totdeauna mirosul de fum de lemne de la cosurile caselor si gateala sunt mai placute la sat.

Mai schimb o vorba cu localnicii, apoi ii dau mai departe.

Dar uite, mai jos, un centru de reciclare pentru plasticuri. Nu-i rau, ... asa cand auzi. Dar sa vezi ce dezastru-i pe acolo, au au.

Eh, las ca-i bun.

Gata, am terminat cu localitatile.

Ma duc catre padure.

Uite lacul. Asta-i poate cel mai tanar din tara.

Cred ca am mai scris de el o data asa ca nu detaliez.

E maricel si are si dita mai insula in mijloc.

Las ca-i fain si asta.
Nu m-am putut abtine sa ma gandesc, ca n-ar fi rau sa bage si peste in el.

A pai eu nu-s pescar, dar asa ca idee, e bine ca balta sa aiba peste , nu ?

Pe langa stana, pe vale in sus, pe firul apei urc.

Izvorul al bun, sa bei apa cand ti-e sete.

Fasiile alea is uscate de numa si-s bune sa aprinzi focu cu ele.

Zic, nu neaprat sa ti minte fasia unui anumit arbore. Ci mai degraba ca sa-ti educi ochiul sa privesti detaliile, sa vezi resurse.

De aia bag cam in fiecare postare si cate ceva ce poti intrebuinta la nevoie. Tocmai ca sa-ti formezi mintea pentru a observa.

Nu-mi place sa apar prin poze, insa altu no fo fost sa stea langa copac.

Tu sti ce mare era ma ? Fag de-al batran, sti cum zic.

Ii dala de sute de ani acolo. O scapat singur. Langa el numa tineret cat vezi cu ochii. Pe el lor crutat ca nu era cum or vrut ei.

Mesteacanul argintiu e oricand o incantare pentru ochi, e deosebit.

Prin padure am umblat mult insa poze n-am facut, ca nu aveam detalii.

Altfel vezi cand esti acolo.

Zapada in zonele insorite incepe sa dispara, dar pe cealalta parte a dealului e covor alb.

Ma las de multe ori dus de cate-o poteca de animale, care apoi dispare.

Ma gasesc in padure, nu pot localiza si nici nu vreau.

Ma bucur doar ca-s suficient de mari incat sa umblu si ore fara sa ies.

Si mai frumos de atat e ca relieful e variat. Urci, cobori, ocolesti doline, treci paraie,vai.

Pierd directia si merg fara sa cunosc unde anume voi iesi. Si ca un copil, ca unul rabdator, astept surpriza.

O ceata de caprioare apare in stanga. Goneau la deal cu usurinta.

Ma, alea au conditie fizica, n-ai ce sa te pui cu ele.

Auzi si fi atent, mai gasesc cate un copac dinasta scris din cutit, cum e si fagul din poza.

Parca la astia mai vechi e mai interesant.

Apropo de asta, stiu un fost drum, de fapt nu mai e de 30 de ani drum pe acolo, e mai mult o directie.

Dar iti dai seama pe unde umblii doar dupa scrisul de pe copaci.

E o alee marcata cu scrisul celor ce au batut locul in urma cu 70-80 de ani. Acolo chiar ii interesant sa citesti ce-i scris. Amu no, eu ii zic alee, dar e urcare aspra , si pe jos sunt trunchiuri si crengi cazute, te pierzi pe acolo, ... ii fain.

Nota: lasa-l asa cum ii, nu-l mai scrijeli, is destui deja. Ajunge de-o colectie.

Si in final de calatorie, apropo de cugetare, te las cu vorbele intelepte a lui Nicolae Steinhardt :

"Prin cuvinte oamenii isi comunica idei, sentimente, informatii. Si acel extaz in fata binelui, frumosului si adevarului care nu-ti ingaduie sa taci."