de iarna

Era si timpul sa ajung si-n chei.
Trec puntea, urc zidul si gata, am ajuns.

Debitul Carasului e mai mare decat de obicei.

Ii panoul ala la intrare, scrie acolo pe el.

Poteca e umblata, numa de caprioara, iepure si vulpe.

Si ma tot gandesc, daca e atat de frumos albul, de ce se umple inima de dor dupa fiecare pata de verdeata?

In orice caz daca prindeam senin ar fost un peisaj excelent.
La drum, iarna, mai ales in teren variat, un baston este de mare folos, ca sa nu spun chiar indispensabil.
Ti-am tot zis de batic, cat de util poate fi si cat de bine e e sa-l ai la tine.

Nu stiu cat ai retinut si cat ai trecut cu privirea.Tu sti.
Dar daca-l ai, il inadesti cu un nod patrat si-l fixezi pe bat cu un nod de ancora.

Ambele noduri sunt simple si multifunctionale. Primul este un nod de inadire, iar al doilea e un nod de blocare.

Acum ai si "curelusa" la baston.
Introduci mana corect si vei vedea ca nu va fi nevoie deloc sa strangi de bat. Curelusa va prelua cea mai mare parte din greutate (ca la batul de schi).

Invata sa introduci mana corect, altfel degeaba ai curelusa, ca tot vei strange de baston. Si dupa cateva ore vei simti la mana, mai ales la urcari si coborari unde tre sa te sprijini mai ferm.

Sper sa se inteleaga din imagini.

In orice caz, sa sti ca-i treaba buna, e comod si faci dintr-un bat simplu de alun baston numa bun de umblat.

Iar ce face baticul, o sfoara nu poate face. Nu poti pune un snur,sfoara, ca-ti "taie " mana in 10 minute de urcat.

In ce priveste bastonul, nu uita in partea de sus sa-l rotunjesti, ca sa eviti eventualele accidente, nu detaliez, te prinzi tu la ce ma refer.

Iar in partea de jos sa-l ascuti ca sa prinda bine in sol.

La sfarsitul turei, batul ramane la padure , dar baticul il recuperez. Apropo, baticul nu pateste absolut nimic nici dupa mai multe zile de mers. Este in stare foarte buna si asta a trecut prin multe.

Ei si daca am sprijin mai bun, am zis sa pornesc pe urma ei (vulpii).

Urc si urc, mai scapa piciorul pe calcarul inghetat, dar in 3 picioare e mai usor sa ma echilibrez.

Evident ca in cativa zeci de metrii vulpea paraseste poteca de om si se baga prin boscheti. Eu dupa ea.

Am gasit mai multe vizuini, dar cel mai interesant a fost la gura pesterii.
Aici se poate distinge clar ca-i locuita.

In zilele bune s-a papat iepuras.

Acum a ramas doar trofeul.

Interesant ce bine-i functiona maxilarul.

Se puteau distinge bine orficiile unde Flavius face anestezia, sa nu-l doara la extractie.

Amu ce sa zic, poate ca vei spune iarasi ca-i macabru, sinistru, lugubru si alte cuvinte asemanatoare.

Nu mi se pare nimic sinistru in faptul ca animale se hranesc, se nasc, mor, etc.

Exact cum nici tie nu ti se pare sinistru cand mananci pestele si-i raman numa oasele in farfurie, ori puiul fript, etc. Ai prins ideea. E treaba de cum te raportezi.
Nu-i vreme de stat. Asa ca dupa ce ma imboschetaresc bine si ma inzapesesc peste tot, inclusiv la ceafa si pe spate, cobor iar in poteca.

Izvoarele tasnesc cum trebuie.

Carasul e curat de poti sa-l bei.

Pe urma ei umblu, omul inca n-a batut poteca.

Hop, dar ce vad aici. Pare ca a luat o gustare.
A dezvelit pasarea de pene cum ai desface coaja de pe o portocala.
Iarna toate par mai salbatice. Padurea este mai greu de patruns.

Crengile sunt mult mai groase cu haina alba pe ele, iar cele subtiri par sa fie atrase in mod deosebit de pamant, ca-si lipesc terminatiile de el blocand poteca.

Vezi, aici iar e bun bastonul, ca le mai trag cate una si o data ce cade zapada iar se ridica toate si pot trece fara sa ma pun pe burta.

Alte urme.

E clar, nu poate fi departe.

Asta-i partea faina iarna, ca nicicare nu poate trece fara sa lase urme clare.

Acum poti urmari si gasi.

In rest liniste. Toate par incremenite.

Ascult apa, cam atat pe partea asta, altceva nu se aude.

In sfarsit am surprins-o. Evident ca a tasnit pe deal in sus imediat cum ne-am zarit.

Dar in urma ei a ramas asta micu.

Carnita proaspata.

Nu-i bai, ca i-am lasat-o acolo, nici n-am atins-o macar, ca nu cumva sa zica ca am pus mana murdara pe ea si apoi sa n-o mai mance.

Ma duc sa bea apa de la cel mai bun izvor.

In poiana mare, numa urme de caprioare si pui (tot de caprioara, nu pui daia de-i iei de la alimentara).

Ma adap un pic, iau si-n bidon s-am plecat.

Puntea e franta asa ca trec apa pe clasic.

Cablurile astea paralele sunt de nadejde. Si sunt puse cu cap.

Mai in deal, dupa ce lopatez un pic si ajung la stangi, imi opresc privirea la crengile incarcate de zapada.

Trag una cu batul, dar blajin, nu sa rup ceva ci numa sa dau jos albeata .

Fi atent, ca deja cornul are floare. Ma da asta-i fantastic. Pai e numa inghet si el parca sfideaza tot ce pe altii ii afecteaza.

Ii clar, asta-i arbore aspru.

Cand stiu ca-s sus si ca de aici se deschide privelistea, ma opresc.

Ascult si aud . Raul se pierde intr-un sunet infundat, lasand loc pasarelelor si vantului ce misca finut.

Vantul, ... da e ceva deosebit. Niciodata nu-l vezi, oricat de tare si de mare ar fi. Pe el doar il auzi. Tot ce vezi este actiunea sa asupra celor din jur.

Un alt element esential - mirosul. Inchid ochii, ca sa-mi ascut simturile.

E stiut faptul ca atunci cand utilizezi toate simturile deodata, nicicare nu functioneaza la parametrii optimi.

Asa ca miros cu ochii inchisi ca sa-mi ramana in memorie.

Imi aduc aminte de multe ori cand simt cate-o mireasma, de tot felul de intamplari petrecute chiar cu multi ani in urma.
Plec acasa, dar lipsesc numa putin, ca iar ma intorc.

Imi doresc sa cred, ca nu de la oras evadez in natura, ci mai de graba din natura la oras.