sâmbătă, 24 aprilie 2010

contrast

Nu e o lume perfecta si nici atat de curata ca-n cele mai frumoase ... nu stiu ce sau unde, ceva ce isi inchipuie fiecare.
Este totusi suficient de placut incat sa merite macar o mica parte din timpul tau liber( ai zice : dar eu nu prea am timp liber, ... na bun, atunci ii vizeaza pe ceilalti).
Uite, izvorul la care am lucrat o jumate de zi sa-l curatam, incepe sa-si "revina" incet incet. Momentan doar peturi, poate si cate-o conserva.
Nu zabovim prea mult nici nu ne lasam afectati in nici un fel
In urma cu doua zile am terminat de marcat un traseu de plimbare cu bicicleta, alergare si orice fel de umblaturi isi doreste omul sa faca la padure.
Si le-am pregatit frumos, tablitele, am lucrat mai multi la ele. Fiecare tablita avea cioplita pe ea cate un omulet la plimbare si doua sageti galbele (ca era traseul marcat cu galben). Nu crezi ca dupa 2 zile, deja lipsesc jumatate din ele ?


Amu nu zic sa fi pesimist si nici optimist, dar tre sa stii totusi ca lumea nu se schimba cat ai clipi.
Merem mai departe, trecem pe langa izvoare, care astazi curg un pic mai energic.
Tot felul de arbori si arbusti, imprastie nuante de verde deschis, care mai de care mai relaxante pentru ochiul creat special parca sa se bucure de ele.
Uite, interesant e sa gasesti la baza stejarilor o doza cu acelasi nume.
In marea de verdeata, mai vezi de la distanta cate-un cires inflorit, excelent .
Artarii si ei au dat drumul la frunze, iar pamantul s-a umplut de tot soiul de plante si ierburi cu si fara flori.
Uite si o vatra specific romaneasca. Ce, nu sti care-i specificul ? Sti exact, care-i.
Pe vale in jos, e chiar placut, paraul curge zdravan, limpede, piscina pentru salamandre.
Apropo de salamandre, sunt o gramada pe poteca.
Jos, la bariera, o vipera cu corn incolacita pe lant. Exemplar frumos, avea vreo 50 de centimetrii.
Or omorat-o si or pus-o ca pe un trofeu.
Am dat-o jos si am aruncat-o in iarba, langa apa.
Pacat, nu trebuia omorata. Nu mai zic nimic, ca sa nu zic ce nu trebuie sau poate trebuie, dar degeaba zic.
Revenind la cele de mai devreme, nu-i un mediu ideal, dar e placut.
Ieri alergand de la Anina prin padure , am vazut 3 porci mistreti, apoi si scroafa si vreo 30 de pui.
Fiind in urcare, alergam pe varfuri si nu m-au auzit. Scroafa se tavalea pe spate, se mai si scarpina.
Cand m-am apropiat pe la vreo 20 de metrii, am fluierat si am batut o data din palme, au inceput sa-i dea la deal. Nu se grabeau prea tare.
Dupa cel mult un kilometru , dar pe partea stanga de data asta, aud miscare in tufa, cand ma uit, la vale inca vreo 2-3 mistreti si vreo 8-10 pui. Excelent imi zic si continui tura, ca nu eram nici la jumate drum.
Azi caprioara alerga mai ceva ca indianul.
Fiecare miscare, fiecare animal pe care-l vezi in mediul lui, iti aduce un sentiment placut de libertate, acel sentiment ca inca e bine. Inca merge treaba.
Poti sa astepti pana ce nu va mai fi asa, ... sau poti sa iesi, sa admiri macar sau chiar sa misti, sa te integrezi in acest cadru, din care nu stiu nici cand si nici de ce ne-am rupt.

2 comentarii:

Florin spunea...

Salut. Faina postare. Ma mir ca nu ti-e frica de mistreti, eu cand ii vad ma apuca asa o groaza, mai ales daca e o scroafa cu pui. Si in padurile in care haladuiesc e rezervatie naturala de mistreti,nu ai voie sa-i impusti, si deja in primavara asta au stricat mai bine de 10 hectare de iarba. O sa fie cam greu la vara ca nu mai iese deloc iarba unde au scurmat ei. In rest, cu mizeria lasata de confratii nostri, cam asa e prin toate padurile. M-am obisnuit deja, din pacate. Sa speram ca vom ajunge si noi la gradul de civilizatie al altor tari.

Silviu Pantea spunea...

Bine grait-ai meshtere, am pierdut si pierdem mult...