verde deschis

Intr-o dimineata asa umeda si racoroasa, prinde bine un ceai cu miere.
In doua zile jumate, ca atata timp ai, poti sa umblii, sa vezi, sa simti, sa faci. Cand ajungi pe intuneric, nu vezi prea multe, auzi ce-i de auzit si cam atat.

Dimineata insa vezi daca locul in care ai campat este ceea ce ti-ai dorit sau nu.

Aici la marginea padurii, in capatul unei poieni, de-o parte e moara si paraul asta energic, de cealalta e raul Nera cat se poate de umflat.

Ceata asta din vale, nu-mi spune decat ca dupa ce trece, va fi o zi frumoasa. Asa a si fost, cer variabil, mai mult senin, vant slab si rece.

In vreme ce copacii scot frunzulite mici, verde deschis, pamantul este acoperit cu tot soiul de plante, unele au si flori.

Melcii, soarecii, salamandrele, serpii si toate celelalte misuna (na bine, melcii nu misuna, stau, cel mult aluneca :) ).

In unele locuri, cat vezi cu ochi si calci cu piciorul, numa leurda.

Asa ca ceapa poate sa astepte alte ture, aici se mananca salate de verdeturi proaspete.
A da, Cheile Nerei, frumos loc, am fost. Dar imprejurimile, le-ai vazut ?

Padurile alea dese, le-ai trecut ?

Nu poti trece apa, atunci incepi sa urci.

Umbland pe poteci de animale, sau fara poteci, te agati in agatatoare (de regula spini de toate felurile) si crengi cazute. Puietii iti incetinesc si ei mersul.

Dar nu-i nici o graba. Acolo sus, cand un copac cade, ramane jos si se descompune. Si gasesti foarte multi, in toate fazele.

Din cleant poti sa vezi foarte bine vaile, crestele, padurile.

Mai sunt atatea locuri pe aici de vazut,de umblat, fiecare e diferit (sau toate ti se par la fel, daca nu vrei sa fi acolo).

Imagini, ce imagini ? E vorda de diferite specii de copaci, urme de animale, pasari de prada, poteci ce par a duce undeva, orientare la modul concret.

Nu ai nevoie de scule de orientare, foloseste bunul simt. Atata vreme cat esti unde vrei sa fii si te indrepti unde iti doresti, nu ai cum sa te ratacesti. Ai venit la padure, poftim, esti in mijlocul ei.

Dupa fiecare deal urcat astepti surpriza sa vezi ce poate fi dincolo de el. Uneori o alta vale si inca multe alte creste. Alteori chiar vezi vreun satuc departat.

Tot trebuie sa cobori in vai, ca sa nu pierzi caderile de apa.

Primavara imi place foarte mult modul lejer in care te poti deplasa. Inca n-au crescut spinii mari, iar frunzele copacilor sunt mici si poti se vezi la distante mai mari. Temperatura e numa buna de umblat distante lungi. Rezisti bine cu apa putina.

Vara, padurea se trasnforma in jungla. Nu vezi departe, nu poti umbla rapid (doar daca ai poteca) , in schimb ai avantajul bagajului foarte usor. Practic ti-ai luat grija frigului. Apa, de ea ai nevoie, dar izvoare sunt.

Toamna, peisaj frumos, covor de frunze in nuante diferite. Copacii partial dezgoliti iti ofera o vizibilitate mai buna. Desi nu gasesti frunzulitele tinere din primavara, totusi ai fructe , seminte, boabe.

Iarna e frumos, ca-i alb curat, ca-i frig si aspru. Misti cu efort, nu mult, dar vezi urmele animalelor clar, ai apa cata vrei (daca topesti).

Asa ca nu exista sezon mort.

Revenind la vai, imi aduc aminte ca dupa fiecare umblatura lunga, ai nevoie de un foc, de hidratare si hrana, pentru restabilirea moralului. Stiu , pentru ca am vazut de multe ori, diferite persoane, care din lipsa apei sau/si a hranei, combinata cu efortul de lunga durata, trec prin tot felul de stari ciudate. Uneori se manifesta prin frustrare, nervozitate, depresie sau prin irascibilitate, disperare chiar, lipsa partiala sau totala a orientarii. In astfel de momente, luarea corecta a deciziilor va fi influentata.

Tu, pentru ca deja intuiesti ca vei trece prin aceste stari, reusesti sa le controlezi, deoarece stii cauza aparitiei lor si rezolvarea, dar ei nu-si dau seama.

Asa ca daca cel de langa tine incepe sa vorbeasca prostii, ori sa se planga, nu fi dur cu el, dar nici nu lasa dupa el. Daca ai posibilitate, fa un popas scurt, in care sa se hidrateze, eventual sa manance si ceva dulce.

Important e sa retii ca atunci cand esti obosit si mai ai de mers , este suficient ca esti obosit si ca mai ai de mers,nu trebuie sa fi si irascibil sau disperat si cu atat mai putin sa te frustrezi pe cel de langa tine care umbla mai bine. Nu-i vina lui ca in vreme ce el a miscat, tu ai stat.

Lasand de-o parte procele chimice din organism, mentionez ca dupa o tura lunga, o hidratare si o masa buna, te ia somnul de numa. Asa ca e foarte important sa nu te culci oricum si oriunde. Locul trebuie sa-ti ofere confort, pentru ca putinele ore de somn sa-ti aduca odihna necesara.

Putine ore ? De ce putine? E simplu, daca ai venit sa dormi, atunci ori mai adaugi o zi (de obicei nu mai ai de unde) ori ratezi cele mai faine locuri.

Important de retinut este ca exista un raport de confort, adica daca cari putin consumi mai putine calorii la mers, dar mai multe in timpul noptii cand organismul trebuie sa arda ca sa se incalzeasca. Sau daca nu cari cort, trebuie sa muncesti mai mult sa-ti faci adapost (tenda fiind solutia de mijloc). Daca vrei sa fi superusor, iei mai putina mancare, dar si mananci mai putina, la fel si cu apa. Una peste alta, in timp te vei obisnui sa iei ce si cat ai nevoie.

Fiecare are un loc unde se simte bine, unde se poate relaxa ca niciunde altundeva.

Exact cum domnul doctor din Cluj (batranul, despre care nu puteam zice nicicare ca-i batran) caruia i-am dat 70 de ani si avea 82, zicea ca cel mai mult din toate varfurile ii place Negoiu. Discutia avea loc chiar acolo, pe varf, urcase singur, in pas de drumet, cu o bata, nu cu bete telescopice.

De prima data cand am vazut cascadele astea, mi-am dorit sa alerg pe acolo, sa dorm, sa mananc, sa merg cu bicicleta pe langa ele, sa cioplesc,sa privesc, pe toate sa le fac acolo.

Indiferent de anotimp, exista deja o traditie, ca la baza cascadei mari, sa ma spal si sa beau apa aia care parca revigoreaza intreg organismul.

Ea curge cu putere peste tuful calcaros incarcat cu muchi gros ce da o pata de culoare si iarna.

Ape curate si reci, paraie de nuante verzui, ce te fac sa uiti ca mai exista si alteceva, macar si pentru moment.

Sunt aici cativa arbori, foarte batrani. Printre ei, cativa fagi si molizi, care de sute de ani, stau in acelasi loc si parca iti vine sa-i intrebi cum a fost acum doua sute de ani paici ? Venea omul sa vada cascadele ? Cum se raporta in vremurile acelea la ce vedea ? Simtea mai intens, era mai indiferent ? I se parea mai aspru ? Dar nu-l intebi, ca nu-ti raspunde, .. e copac, nu om.

Asa ca te multumesti cu misterul si poate imaginatia proprie.

Prin padure am venit, prin padure ma si intorc, dar pe alta parte.

Iarna a lasat urme.Copaci cu trunchiuri flexibile si-au plecat coroana, unii pana la pamant. Padurea e mai salbatica ca-n anii trecuti. Deplasarea se face mai lent. Sunt multe de ocolit si de trecut.

Peste tot ce-i cazut, vor creste spinii si buruienile si atunci va fi si mai aspru.