intalnire de lingurari in "Tara Zimbrului"

A venit timpul sa raspund invitatiei.

Ne intalnim, pregatim si apoi iesim. Cei doi daci, tata si fiu, nu stau departe de padure.

La cateva sute de metrii de casa hateganilor, intram in padure.

Amestec de pin, carpen, jugaspru, stejar, salcam ...

Dam o tura, nu lunga, ca avem plan de cioplit.

Popas pe partea insorita a dealului, foc, un ceai, si povesti, dar nu dinalea pasive. Discutiile au loc in timpul pregatirii lemnului. Luam salcam si ceva artar.

Nu zabovim, avem nevoie de lumina naturala, iarna ziua e scurta.

Acasa, dam iama la magazia de lemne, pregatim semifabricatul.

Fiecare isi alege, unu isi ia lemn de soi strain - Vlad, pune mana pe mahon, Lucian alege ceva local si eu la fel, pun mana pe-o bucata de stejar (ca-i de la ei din padure).

Pregatim ceaiul, ne adunam langa soba si incepem sa cioplim.

Orele trec, iar in pauze, ne relaxam vorbind de cutite si padure si mai bem cate-un ceai.

Mesterim la linguri pana tarziu. Ne apuca miezul noptii si chiar trece.

Ziua s-a sfarsit si o lingura s-a nascut.

A doua zi incepem in forta, dimineata dupa micul dejun, iesim pe vant, despicam, taiem, desenam.

Cu mainile inghetate, dar plini de inspiratie, intram la caldura.

Inca o zi de cioplit ne asteapta.

Au fost doua zile in care a cioplit fiecare cat a putut, ... una, doua sau trei linguri (cam una-doua pe zi, in functie si de esenta lemnului).

Uite, pozele de mai jos, sa vezi cateva din lingurile facute de ei de-a lungul timpului.

Data viitoare ne adunam mai multi.