Prinde drag de natura.
Invata ca esti parte din ea si nu un intrus. Nu poti iubi natura , daca n-o cunosti.
Sunt multe voci care afirma ca sunt iubitori de natura, ba chiar ca au o atitudine ecologista, dar astea se opresc la nivel verbal, pentru ca acestia nu ies mai mult de 2-3 ori pe an si atunci nu se departeaza prea mult de la drum/masina, ...poate frig ceva sau fac vreo poza, apoi pleaca acasa.
Diferenta dintre ei si ceilalti e ca acestia nu lasa un morman de gunoi asa mare. Dar locul focului il lasa si vatra la fel.
Cunoaste natura apropiindu-te de ea, nu doar din poze facute de altii sau vazand-o de la mare departare. E ca si atunci cand te uiti dupa cineva cu care nu discuti niciodata , de care nu te apropii, iar dupa o vreme crezi ca o cunosti doar pentru ca ai privit-o lung de cateva ori.
Va trebui sa-ti trezesti simturile adormite. Sa incepi sa percepi , sa auzi si-un vant usor cum misca inegal frunzele copacilor. Sa auzi ca in partea de sus fosnesc mai tare , sa simti mirosul de proaspat, sa distingi intre specii.
Sa vezi cum padurea e formata nu doar din copaci, ci din mai multe specii de arbori, fiecare avand culori diferi, forma diferita a frunzelor, trunchiului, ... fiecare cu anumite caracteristici. Unele specii de arbori au lemnul tare, altele mediu, altele moale. Invata fiecare esenta la ce poate fi folosita .
Unii fac fructe comestibile, altii fac fructe pe care le poti prepara ca sa devina comestibile. Toti copacii au intrebuintari multiple. Unii arbori ofera lemn numa bun pentru constructii de tot felul in vreme ce altii furnizeaza materie prima pentru realizarea diferitor obiecte cioplite. Unii te hranesc, iar altii pot fi utilizati in scop medicinal (frunze, scoarta, semintele, fructele, florile).
Mai sunt arbustii si tufele si o gramada de alte plante si ,,buruieni" extrem de utile. Dar intai tre sa vezi dincolo de ,,verde".
Imi aduc aminte de o zi anume. Se facea ca numa ce am iesit din padurile apusenilor si trecand printr-un sat, am dat peste un om care comercializa plante medicinale. Intrand cu el in vorba aflu ca omul cunoastea cu amanuntul foarte multe specii de plante, de la denumirea in latina , perioada optima de recoltare, zona de raspandire, etc , pana la tot felul de intrebuintari. Zicea ca are si o emisiune la tv (nu era vorba de un post local) si ca cei de acolo il tot numesc ,,domnul doctor" titlu de care el nu era prea multumit, zicand despre sine ca este un simplu culegator de plante (binenteles ca se vedea din avion ca era mult mai mult de atat) .
Dar impresia placuta mi s-a instalat cand el m-a intrebat la un moment dat ce vad acolo in spatele tarabei lui. Deja am intuit unde bate, dar n-am raspuns ci am zambit, dupa care a continuat el - ,,vezi iarba, buruieni, asa-i ?".I-am raspuns afirmativ, dupa care mi-a zis ca acolo unde eu vad verde , de fapt sunt in jur de 50 de specii de plante fiecare cu intrebuintari diferite , toate extrem de utile, ba chiar si nuantele lor erau diferite, dar ochii mei nu puteau distinge pentru ca in mintea nu aveam cunostintele necesare (lipsea informatia).
A inceput sa culeaga cateva si sa-mi insire denumiri, moduri de preparare si intrebuintari .
Lectia a fost ca dincolo de ceea ce vedem noi, oamenii cu ochiul neantrenat, mai sunt multe alte lucruri, dar nu distingem intre nuante deoarece suntem ,,discromati" (nu avem cunostintele necesare).
4 comentarii:
Locuiesti langa munte, nu? :)
langa padure, dar nici muntele nu-i departe, la vreo 20 si ceva de km , daca o iei prin padure
Este un indemn din suflet, ce ne face mai atenti la ceea ce ne inconjoara.
Si eu iubesc padurea, dar am invatat multe lucruri intrand pe acest site. Te rog nu te opri!
Trimiteți un comentariu